Răzvan Lucescu șochează! „Ce mare performanţă a făcut Generația de Aur?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 28 septembrie 2018, ora 13:01,
razvan lucescu
razvan lucescu

Răzvan Lucescu, antrenorul echipei PAOK Salonic și fost selecționer al României, a declarat că rezultatele formațiilor românești în cupele europene și la nivelul primei reprezentative nu au fost niciodată excelente. Lucescu a ironizat titulatura de ‘Generația de Aur’, amintind că nu a depășit faza sferturilor la un turneu final.

Răzvan Lucescu (49 de ani) a pregătit echipa națională între 2009 și 2011, dându-și demisia pentru a semna un contract cu Rapid București. La acel moment, România avea șanse mici de calificare la EURO 2012.

Noi, românii, avem impresia că suntem buricul pământului, că suntem cei mai buni, dar noi suntem în lumea a 5-a din toate punctele de vedere! Şi cei de afară tot aşa ne privesc! Nu cred că ne face bine să ne considerăm buricul pământului sau să trăim cu capul în nori. Eu cred că ar trebui să vedem realitatea şi de aici să ne luptăm, să creştem, să ne dezvoltăm. Hai să fim serioşi! Ce mari performanţe am făcut pe parcursul timpului? Vorbim de „Generaţia de Aur”, cu un sfert de finală de Campionat Mondial… Este ceva extraordinar?! Ce mare performanţă a făcut? Au realizat asta şi ţări africane! 

Sunt mult prea puţine rezultate bune de care trebuie să fim mândri şi să ne simţim dominatorii lumii. E ipocrizie maximă! Aici e vorba de cei care se simt frustraţi, nerealizaţi şi care încearcă să dea în alţii, pentru că nu fac mai mult în alte domenii. Noi suntem aici, am avut generaţii care au făcut lucruri bune, dar nimic deosebit în final. Ăsta e adevărul. Un sfert de finală la Campionatul Mondial e maxim pentru România, dar pentru restul nu înseamnă nimic!„, a spus Lucescu pentru Fanatik.

În 1994, România a ajuns în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii. La EURO 2000, ‘tricolorii’ au fost eliminați în sferturi de Italia, după ce Gică Hagi a fost eliminat pentru proteste.

Este acea Cupă a Campionilor, o finală, două semifinale de Cupa UEFA, dar erau alte vremuri. Suporterul român trebuie să continue să spere, să susţină echipa naţională necondiţionat, pentru că e ţara lui. Poate avem o conjunctură bună, pentru că este important şi ceea ce se întâmplă cu celelalte echipe, cum vin jucătorii de la cluburi. Sperăm, vedem„, a mai spus Răzvan Lucescu pentru sursa citată.

paoklucescuperformantageneratia de aurrăzvan lucescuechipa nationala