Răzvan Lucescu, mesaj pentru Mircea Rednic. „Are toate atuurile, important e să fie susținut”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 22 aprilie 2019, ora 17:13,
FC BRASOV-RAPID BUCURESTI.ETAPA 3 MECI TUR 2002-2003.
FC BRASOV-RAPID BUCURESTI.ETAPA 3 MECI TUR 2002-2003.

Proaspăt campion în Grecia cu PAOK Salonic, Răzvan Lucescu și-a făcut timp să-i mulțumească lui Mircea Rednic pentru susținerea publică. Ca de la antrenor la antrenor, Lucescu este convins că Rednic poate să câștige titlul cu Dinamo, dacă va fi susținut de conducerea clubului.

Ca jucători, Răzvan Lucescu (50 de ani) și Mircea Rednic (57 de ani) au fost colegi pentru un sezon la Rapid.

Rednic l-a felicitat pe Lucescu pentru performanța realizată în Grecia – primul campionat pentru PAOK după o pauză de 34 de ani.

Greek Champions 2018-19 – PAOK TV

The road to glory… #GreekChampions #TheFutureIsHere

Publicată de PAOK FC / ΠΑΕ ΠΑΟΚ pe Luni, 22 aprilie 2019

Pentru mesajul pe care l-am văzut pe internet, am rămas impresionat și îi mulțumesc din suflet. Urmează un alt campionat, el este un antrenor cu o experiență uriașă, un antrenor care are experiența victoriilor, are o mentalitate de lucru, are toate atuurile, acum este important să fie și susținut de un management puternic, fără asta nu se poate.

Uite și asta este o altă experiență, trebuie să fii foarte puternic din toate punctele de vedere, în felul ăsta ai și o calitate a grupului de jucători mai ridicată, iar tu poți să fii un antrenor foarte bun, dar dacă nu ai o calitate foarte ridicată, nu poți să câștigi, n-ai cum. Dar el face o treabă foarte bună. Câți antrenori extraordinari nu sunt în lumea asta, dar care nu au șansa să lucreze cu jucători și cu echipe care nu pot câștiga titluri? Sunt foarte mulți„, a spus Răzvan Lucescu pentru site-ul doardinamo.ro.

Pentru al doilea sezon la rând, Dinamo joacă în play-out-ul Ligii 1 și se află în prezent pe poziția a doua în clasament.

dinamomircea rednicrăzvan lucesculiga 1greciapaokcampion