Răzvan Lucescu (51 ani), antrenorul celor de la Al Hilal, le-a răspuns celor care l-au contestat că a ales să antreneze în Arabia Saudită!
Răzvan Lucescu este unul dintre cei mai apreciați antrenori români ai momentului, după ce a reușit să câștige Liga Campionilor Asiei, campionatul Arabiei Saudite și Cupa Arabiei, cu formația sa, Al Hilal.
Antrenorul român a declarat că nu a ales zona Golfului doar pentru bani și a mărturisit că a luat decizia de a veni la Al Hilal deoarece nivelul competițional din Arabia Saudită este mai ridicat față de alte campionate din Europa și inclusiv decât cel al României.
"Sunt plătit de trei ori mai mult decât primeam la grecii de la PAOK, dar nu am semnat cu Al Hilal pentru bani. Este un club mare, am participat anul trecut la Campionatul Mondial al Cluburilor și am arătat cât de puternici suntem și împotriva campioanelor de pe celelalte continente.
Echipele din Arabia Saudită au atras mai mulți antrenori de diferite naționalități și au adus un plus campionatului. Sincer să fiu, fotbalul de aici este la un nivel mai ridicat decât cel din România", a declarat Răzvan Lucescu la conferința de presă.
"Oricine critică decizia pe care am luat-o, de a antrena în Arabia Saudită, este o persoană ignorantă. Înseamnă că nu știe cât de dificil este campionatul de aici. Sunt acceptați câte 7 stranieri în fiecare echipă, sunt aduși pe sume uriașe și au o mare calitate. În același timp, jucătorii saudiți sunt la un nivel ridicat atât fizic, cât și tactic" a mai spus tehnicianul în vârstă de 51 de ani.