Răzvan Lucescu are planuri mari în sezonul următor: ”E obiectivul numărul 1”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 18 mai 2019, ora 07:29,
lucescu campion
lucescu campion

Răzvan Lucescu (50 ani) a reușit o performanță incredibilă cu PAOK. Tehnicianul român a cucerit titlul și Cupa Greciei, iar acum speră la calificarea în grupele Ligii Campionilor.

Anul trecut, PAOK a fost foarte aproape să ajungă la masa bogaților. Elevii lui Lucescu Jr. au avut o dublă manșă de foc în play-off-ul competiției cu Benfica. Aceștia au remizat în Portugalia, scor 1-1, însă au fost învinși pe teren propriu, scor 1-4.

„Ne gândim foarte tare, e obiectivul nostru numărul 1 în acest moment. Şi ca timp, pentru că va fi prima competiţie care va începe. Ne dorim asta, de aia am şi făcut ceea ce am făcut, o echipă puternică. Vrem să intrăm în Champions League şi, sigur, în sezonul următor, în competiţiile interne, să câştigăm tot ce se poate câştiga.” a declarat Răzvan Lucescu la revenirea în țară, potrivit TelekomSport.

Citește și Luis Enrique ar putea renunța la naționala Spaniei: „O problemă familială de forță majoră”

paokobiectivliga campionilorrăzvan lucescu