Răzvan Deaconu, agresorul stelistului Mihai Cosmin, șochează: ”I-am dat involuntar!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 04 mai 2019, ora 10:08,
mihai cosmin
mihai cosmin

Incidente grave au avut loc, vineri, pe stadionul Rocar, la meciul dintre Victoria și CSA București, din liga a patra.

În minutul 35 al partidei, la scorul de 5-0 pentru echipa militară, Paul Pecaru, fotbalistul celor de la Victoria a comis un fault grosolan la mijlocul terenului. Spiritele s-au încins, s-a ajuns la un meleu, iar Mihai Cosmin, jucătorul formației antrenate de Marius Lăcătuș a fost lovit în figură de către Răzvan Deaconu.

Lovitura a fost distrugătoare, stelistul ieșind desfigurat de pe teren, cu fractură de pomete și maxilar. Mihai Cosmin a fost transportat de urgență la spital.

Citește și Patronul FCSB, dezamăgit de un jucător: ”După două meciuri nu a mai jucat nimic!”

Agresorul a fost imediat reținut de polițiștii aflați la meci și a fost dus la secție pentru audieri. La 24 de ore de la incident, Răzvan Deaconu a oferit prima reacție oficială:

„Îmi pare sincer rău pentru conflictul avut la meciul cu CSA Steaua. Îmi cer scuze public față de familia jucătorului și față de Mihai Cosmin, pe care îl stimez ca fotbalist și cu care nu am nimic personal.

foto: gsp.ro

Totul a degenerat în momentul în care rivalii  m-au agresat fizic în urma unui meleu. Fiind 5-6 jucători de la CSA în jurul meu, am avut o reacție involuntară, în legitimă apărare. Regret cele întâmplate!”, a declarat Răzvan Deaconu pentru gsp.ro.

Galeria Stelei nu a asistat la meci, în condițiile în care meciul s-a jucat fără spectatori.Partida s-a încheiat în minutul 70, la scorul de 9-0 pentru Steaua: Victoria a ramas fără numărul minim de fotbalişti pe teren.

VIDEO la min. 50

victoriacsa steauarazvan deaconubataieliga a patramihai cosminscandalfotbalbataie mihai cosmin