Răzvan Burleanu a lămurit situația lui Cosmin Contra la echipa națională

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 18 noiembrie 2018, ora 20:33,
burleanu-contra
burleanu-contra

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a respins zvonurile privind înlocuirea lui Cosmin Contra cu Gică Hagi în fruntea echipei naționale. Burleanu este mulțumit de progresul înregistrat de reprezentativele de seniori și tineret.

Cosmin Contra este neînvins în 2018 pe banca tehnică a naționalei României. Au fost șase victorii și trei egaluri. ‘Tricolorii’ ocupă locul doi în grupa din Liga Națiunilor, în urma Serbiei.

În niciun caz nu am discutat cu Hagi şi cred că am încercat să vă obişnuiesc în aceşti patru ani, chiar dacă e o chestiune atipică pentru fotbalul românesc, că atât timp cât suntem sub contract cu un antrenor niciodată nu vom vorbi cu un alt antrenor. Ba mai mult decât atât, în ceea ce îl priveşte pe Cosmin, el se bucură de toată încrederea şi de toată susţinerea noastră.

V-am spus, lucrurile arată bine astăzi la echipa naţională, arată bine şi la tineret. După cum vedem, sunt jucători tineri pe care, în momentul de faţă, îi avem la nivelul primei reprezentative şi atunci când intră o fac bine. Lucrul ăsta nu face decât să ne dea foarte multă speranţă pentru viitor şi în acelaşi timp să putem să construim, pentru că ne dorim ca aceste rezultate bune să devină o constantă în fotbalul românesc„, a spus Burleanu, citat de Telekom Sport.

Sâmbătă, România a învins Lituania, scor 3-0, la Ploiești. Marți, de la ora 21:45, ‘tricolorii’ joacă în Muntenegru, în ultima rundă din faza grupelor.

cosmin contrafrfgica hagiechipa nationalacontraromaniaselectionerliga natiunilorrazvan burleanuburleanu