Raul Bravo a fost eliberat pe cauțiune! Patru capete de acuzare pentru fostul fundaș de la Real

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 01 iunie 2019, ora 18:28,
raul bravo
raul bravo

Fostul fundaș al Realului Raul Bravo a fost eliberat pe cauțiune din arestul Poliției din Zaragoza. Alături de el, a ieșit și Carlos Aranda.

Raul Bravo este acuzat că ar fi condus, alături de președintele celor de la Huesca, Augustin Lasaosa, o rețea care se ocupa cu trucarea unor meciuri din Primera și din Segunda Division.

În același dosar au mai fost arestați  Borja Fernandez (38 de ani, retras), Carlos Aranda (38 de ani), Samu Saiz (28 de ani, Getafe) şi Inigo Lopez (36 de ani, Depotivo la Coruna).

Raul Bravo a plătit 100.000 de euro pentru cauțiune.

În cariera de jucător, a câștigat Liga Campionilor, în 2002, și două titluri, în 2003 și 2007 cu Real Madrid. Are 14 selecții pentru naționala Spaniei.

Raul Bravo și ceilalți membri ai rețelei sunt acuzați de corupție în sport, fraudă, spălare de bani și asociere în grup infracțional, scrie marca.com, potrivit digisport.ro.

raul bravomeciuri trucatespania