Genk, campioana Belgiei, a început slab noul sezon, iar Ianis Hagi a fost criticat de către fani după evoluția ștearsă din ultima etapă de campionat. Mijlocașul român a transmis un mesaj clar pe Instagram.
Genk a pierdut pe teren propriu cu Waregem, scor 0-2, și rămâne cu trei puncte după primele trei etape de campionat.
Rezumatul partidei poate fi văzut AICI.
Ianis Hagi a jucat până în minutul 68 și a fost periculos la două lovituri libere pe care le-a executat.
Presa belgiană a scris că mijlocașul român a avut o evoluție ‘discretă’, nu a oferit suficiente pase filtrante, dar a reușit câteva centrări bune.
"Capul sus, băieți, avem un sezon lung în față. Să ne concentrăm la următorul meci! Încredere", a scris Ianis Hagi pe Instagram.
https://www.instagram.com/p/B1BeS_ppowY/
Ianis Hagi (20 de ani) s-a transferat în această vară de la Viitorul la Genk și a înscris chiar la debutul în campionatul Belgiei.