Rapidiștii vor să doboare record după record! ”La un meci cu Petrolul vor fi mai mult de 30.000 de fani”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 08 iulie 2019, ora 11:59,
Rapid fani Slobozia
Rapid fani Slobozia

Rapid se pregătește pentru noul sezon, iar formația din Giulești speră ca suporterii să se prezinte în număr cât mai mare la meciurile de pe Arena Națională. 

Liga a 2-a se anunță extrem de interesantă în următorul sezon. Echipe de tradiție ale fotbalului românesc precum Rapid, Petrolul, UTA Arad, FC Argeș Pitești, Farul Constanța sau Universitatea Cluj se vor lupta pentru promovarea directă în primul eșalon al fotbalului românesc.

Rapidiștii vor da peste Petrolul în cursa spre promovare. ”Primvs Derby” se va disputa atât pe Arena Națională, cât și pe ”Ilie Oană”.

Giuleștenii se pregătesc pentru următorul sezon și sunt cu gândul la meciurile tari care îi așteaptă: „(n.r. Ar mai putea strânge Rapid 30.000 de fani pe Arena Naţională la un meci cu Petrolul?) Sunt sigur că vor fi mai mult de 30.000!”, a declarat Ionuţ Voicu.

Întrebat despre prezența suporterilor la meciuri, Florin Manea, directorul sportiv al giuleștenilor, a explicat că Rapid poate să strângă și 50.000 de fani, însă condiția principală este ca echipa să câștige: „Poate să strângă şi 50.000 Rapid, nu este asta o problemă. Important este ca noi să le dăm satisfacţie. Aceşti suporteri au venit după noi indiferent unde am fost” a declarat Florin Manea pentru TelekomSport.

Oficialul rapidist a mai vorbit și despre transferurile formației din Giulești. Manea a dezvăluit că vor veni jucători noi: „În Europa se încheie perioada de transferări pe 31 august, la noi durează până în 2 septembrie. Acele două zile sunt foarte importante, poţi aduce jucători foarte buni care nu şi-au găsit contracte în ţările puternice, aşa a ajuns şi Fabrini la Botoşani, altfel nu ajungea niciodată” a mai declarat Manea pentru sursa citată.

FOTO: FC Rapid

Citește și Cum să refuzi Barcelona! Gică Popescu a explicat decizia lui Ianis Hagi

suporteriliga 2rapidflorin maneadeclaratii