OFICIAL | Întăriri pentru promovare! Un fost fotbalist de la FCSB a ajuns la Rapid: ”Mă simt mândru!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 20 august 2020, ora 17:34,
rapid
rapid

Update 16.59: Rapid a anunțat transferul oficial al lui Daniel Benzar (22 ani, mijlocaș).

”Mă simt mândru și sunt foarte fericit să fiu în tricoul Rapidului. Am jucat un meci contra Rapidului, când eram la Clinceni, și am văzut ce suporteri incredibili au, sper să fie alături de noi și să ne susțină necondiționat.” a declarat mijlocașul pentru fcrapid.ro.

——————————————————————————————–

Rapid nu vrea să mai scape promovarea printre degete sezonul viitor, așa că oficialii alb-vișiniilor au fost foarte activi pe piața transferurile.

După ce i-au adus pe Cătălin Țâră și pe Mircea Leasă, rapidiștii l-au convins și pe Daniel Benzar, fratele mai mic al lui Romario Benzar, să vină în Giulești.

Daniel Benzar a făcut parte din lotul FCSB-ului din iulie 2018, când a fost promovat de la echipa de juniori a clubului din Berceni, până în ianuarie 2018, când a fost împrumutat la FC Voluntari. Ulterior, după ce a fost împrumutat în mai multe rânduri, cele două cluburi s-au înțeles ca Benzar să rămână definitiv la formația din Ilfov.

„Sunt bucuros că am semnat din nou pentru Rapid, sper să ajungem în Liga 1, să promovăm, acesta este obiectivul nostru. Îmi doresc să-mi ajut echipa cât mai mult, să marchez, acesta este rolul meu ca atacant.

Sper ca suporterii să fie alături de noi, indiferent de situație, așa cum au făcut-o și până acum”, a spus Daniel Benzar.

Citește și • Diagnosticat cu cancer și apoi operat! Un fotbalist legendar a fentat moartea

rapidrealitatealiga 2daniel benzar