Rapid este peste tot acasă! Giuleștenii schimbă din nou stadionul pentru meciurile din Liga 2

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 10 noiembrie 2020, ora 16:21,
rapid 2
rapid 2

Rapid București a ajuns la trei înfrângeri consecutive în Liga 2, după eșecul în fața Petrolului Ploiești, scor 0-2, iar situația este una extrem de delicată!

Formația din Liga 2, Rapid București, pare că nu își poate reveni în acest sezon competițional, iar clubul se află într-o continuă schimbare. După demiterea lui Adrian Iencsi, pe banca vișiniilor a venit antrenorul de la echipa secundă, Mihai Iosif, care nu reușește însă nici el să capaciteze jucătorii, astfel încât echipa să obțină victorii.

Ajunsă la 3 înfrângeri consecutive în Liga 2 și cu o eliminare din Cupa României, Rapid mai primește o veste proastă! Este nevoită să își schimbe din nou stadionul, pentru a treia oară în ultimii doi ani, după ce au jucat fie în Regie, fie la Buftea, iar acum este nevoită să joace la Clinceni.

Potrivit informațiilor venite din partea Antena Sport, această decizie vine deoarece în aceste momente la baza de pregătire de la Buftea au acces cu prioritate jucătorii naționalei de tineret a României, astfel că pentru cel puțin o etapă, rapidiștii se vor muta pe o arenă de Liga 1.

Pentru Rapid urmează meciul cu Farul Constanța, care se va juca pe stadionul din Clinceni, sâmbătă, de la ora 14:30.

Rapid București ocupă doar locul 12 în clasamentul Ligii a doua, cu 13 puncte acumulate în cele 9 meciuri disputate în actualul sezon. Giuleștenii sunt la 9 puncte distanță de liderul FC U Craiova 1948, dar au un meci în minus față de olteni.

Citește și Rapid iese la atac după înfrângerea cu Petrolul: “Dorim să fim respectați și arbitrați corect!”

liga 2meci farulclincenirealitatearapidstadion