18.8 C
București
03 / 08 / 2020

RS Live

Realitatea.NET

Realitatea Financiară

TaBu

Rapid, doar remiză cu CS Mioveni! Alexa: „Sunt foarte supărat”

Rapid a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în compania formației, marţi, în deplasare, în play-off-ul Ligii 2.

Alexa consideră că rezultatul este unul nedrept, deoarece Rapidul a fost echipa mai bună.

„Am ales soluţia greşită tot timpul, atunci când am avut situaţii bune de gol, nu am reuşit să le fructificăm. Ca manieră de joc am fost peste ei, dar din păcate ne lipseşte agresivitatea şi uneori, execuţia”, a spus Dan Alexa la finalul meciului cu Mioveni.

Deși gazdele au evoluat cu un jucător mai puțin, rapidiștii nu au reușit să străpungă apărarea compactă a celor de la Mioveni nici când Alexa a trimis doi atacanți pe teren. „Am încercat cu doi atacanţi după ce a fost eliminat Costin, dar din păcate nu am găsit soluţiile potrivite în careul advers”, a mai spus Alexa.

În urma play-off-ului ligii secunde vor fi stabilite echipele care promovează în prima ligă, dar și formația care va disputa barajul pentru rămânere/promovare în Liga 1.

Primele două clasate la finalul celor cinci runde din play-off se vor califica direct, în timp ce echipa de pe locul 3 va juca un baraj cu formaţia de pe locul 12 din Liga 1.

Citește și • Becali a dezvăluit ce salariu i-a propus lui Thomas Neubert: „Atât i-am zis că-i dau”

De la același autor

Mulțescu, un nou atac la LPF: „Ce așteptăm, să cadă un jucător pe teren?!”

Dinamo a reușit prima victorie din șirul lung de meciuri pe care îl va disputa în perioada următoare. „Câinii” vor trebui să joace la...

„Câinii”, ajutați de Viitorul!? Gică Popescu, declarație surprinzătoare: „Băgăm echipa a șaptea cu Dinamo”

Dinamo a jucat aseară primul său meci după 21 de zile de pauză. Trupa lui Mulțescu s-a impus în fața Voluntariului și speră la...

Mulțescu sare la gâtul lui Mihai Teja, după prima victorie pe banca lui Dinamo: „S-au umflat muşchii pe tine”

Antrenorul lui Dinamo, Gigi Mulțescu, l-a apostrofat la finalul meciului cu Voluntari pe antrenorul ilfovenilor, Mihai Teja. Mulțescu a fost deranjat de declarațiile făcute de...

EXCLUSIV | A ratat promovarea, dar va conduce o echipa din prima ligă

Costel Enache și-a anunțat plecarea de la Petrolul Ploiești în momentul în care echipa a pierdut orice șansă de a mai promova în Liga...

Șumudică, revoltat după ce Rapidul a ratat promovarea în Liga 1: „E tragic! Ar trebui dată o bombă și curățat tot!”

Marius Șumudică (49 de ani), antrenorul lui Gaziantep, s-a declarat extrem de dezamăgit de faptul că Rapid nu a reușit să promoveze în prima...

O nouă demisie la Petrolul după ratarea obiectivului: „Eu o să plec după meciul de azi”

Costel Enache și-a anunțat plecarea de la Petrolul, etapa precedentă, când echipa din Ploiești a ratat orice șansă de a mai promova în Liga...

Ultimele știri

Mulțescu, un nou atac la LPF: „Ce așteptăm, să cadă un jucător pe teren?!”

Dinamo a reușit prima victorie din șirul lung de meciuri pe care îl va disputa în perioada următoare. „Câinii” vor trebui să joace la...

„Câinii”, ajutați de Viitorul!? Gică Popescu, declarație surprinzătoare: „Băgăm echipa a șaptea cu Dinamo”

Dinamo a jucat aseară primul său meci după 21 de zile de pauză. Trupa lui Mulțescu s-a impus în fața Voluntariului și speră la...

Cele mai citite

Mulțescu sare la gâtul lui Mihai Teja, după prima victorie pe banca lui Dinamo: „S-au umflat muşchii pe tine”

Antrenorul lui Dinamo, Gigi Mulțescu, l-a apostrofat la finalul meciului cu Voluntari pe antrenorul ilfovenilor, Mihai Teja. Mulțescu a fost deranjat de declarațiile făcute de...

Mulțescu, un nou atac la LPF: „Ce așteptăm, să cadă un jucător pe teren?!”

Dinamo a reușit prima victorie din șirul lung de meciuri pe care îl va disputa în perioada următoare. „Câinii” vor trebui să joace la...

„Câinii”, ajutați de Viitorul!? Gică Popescu, declarație surprinzătoare: „Băgăm echipa a șaptea cu Dinamo”

Dinamo a jucat aseară primul său meci după 21 de zile de pauză. Trupa lui Mulțescu s-a impus în fața Voluntariului și speră la...

Articole similare

Mulțescu, un nou atac la LPF: „Ce așteptăm, să cadă un jucător pe teren?!”

Dinamo a reușit prima victorie din șirul lung de meciuri pe care îl va disputa în perioada următoare. „Câinii” vor trebui să joace la...

„Câinii”, ajutați de Viitorul!? Gică Popescu, declarație surprinzătoare: „Băgăm echipa a șaptea cu Dinamo”

Dinamo a jucat aseară primul său meci după 21 de zile de pauză. Trupa lui Mulțescu s-a impus în fața Voluntariului și speră la...

Mulțescu sare la gâtul lui Mihai Teja, după prima victorie pe banca lui Dinamo: „S-au umflat muşchii pe tine”

Antrenorul lui Dinamo, Gigi Mulțescu, l-a apostrofat la finalul meciului cu Voluntari pe antrenorul ilfovenilor, Mihai Teja. Mulțescu a fost deranjat de declarațiile făcute de...

EXCLUSIV | A ratat promovarea, dar va conduce o echipa din prima ligă

Costel Enache și-a anunțat plecarea de la Petrolul Ploiești în momentul în care echipa a pierdut orice șansă de a mai promova în Liga...

VIDEO | Victorie cu emoții pentru Dinamo, la Voluntari! Gazdele au ratat o ocazie mare în prelungirile meciului

Dinamo trăiește! După o pauză de aproape trei săptămâni, pe fondul cazurilor de coronavirus de la echipă, Dinamo a câștigat meciul din deplasare cu...