Rădoi a pus tunurile pe un jucător care vrea la națională: „Văd că deja suntem traşi la răspundere!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 29 octombrie 2020, ora 13:06,
radoi
radoi

România a pierdut în doar câteva zile atât calificarea la EURO 2020, după eșecul contra Islandei (1-2), cât și primul loc în grupa din Liga Națiunilor, după înfrângerile cu Norvegia (0-5) și Austria (0-1)!

Selecționerul primei reprezentative a României, Mirel Rădoi, a comentat declarația dată de portarul celor de la CFR Cluj, Cristi Bălgrădean, la finalul meciului de la Sofia. Rădoi s-a arătat foarte deranjat de faptul că unii jucători declară în spațiul public că ar fi trebuit convocați și este de părere că dacă goalkeeper-ul campioanei României avea ceva de vorbit, trebuia să sune pentru a cere explicații pentru neconvocare.

„L-am văzut şi pe Bălgrădean spunând că se aştepta să fie chemat. O să trebuiască cât de curând să stăm să ne scoatem pălăria în faţa lor, să stăm să îi convocăm doar pe cei care vor, nu după ce gândim noi.

Văd că deja suntem traşi la răspundere. Mie discuţiile astea nici nu îmi plac să le fac publice şi, dacă era nemulţumit, cred că putea să sune şi să îi explic cu argumente de ce şi cum. Până acum nu a vorbit de lucrurile astea, a vorbit tocmai acum!”, a declarat Mirel Rădoi pentru Telekom Sport.

La finalul meciului de la Sofia, Bălgrădean a declarat că se aștepta să fie convocat de către Mirel Rădoi la naționala României, deoarece consideră că a avut evoluții bune și merita acest lucru. Ulterior, portarul clujenilor a mai completat și că nu a primit și nici nu vrea să primească explicații despre neconvocare.

Ciprian Tătărușanu (AC Milan), Florin Niță (Sparta Praga) și David Lazar (Astra Giurgiu) au fost portarii convocați de Mirel Rădoi la ultima acțiune a naționalei României.

Citește și EXCLUSIV | Prima reacție a lui Renzo Rossi după ce s-a vehiculat ideea unui come-back la Petrolul!

convocări rădoirădoirealitateaechipa nationalabalgradean