Fotbal Intern· 2 min citire

Prunea, mirat de pierderea suferită de Dinamo: "Cum a ajuns să plece liber de contract?"

Florin Prunea

Florin Prunea

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 15 iul. 2020, 12:56

Fostul manager general de la Dinamo trage un semnal de alarmă înaintea meciurilor decisive din play-out-ul Ligii 1. 

Prunea pune degetul pe rană după ce unul dintre oamenii importanți a părăsit echipa înaintea finalului de sezon.

"Eu sper ca Dinamo să rămână în Liga 1, dar acolo e o problemă foarte mare. E vorba de dispariția lui Piscitelli, era în primii 3 portari din România. Eu nu știu cum a plecat liber de contract, el mai avea contract 3 ani.

Dacă se accidentează Straton vă dați seama în ce situație e echipa asta? Am vorbit cu Piscitelli, a plecat din cauza problemelor financiare, a vrut să plece din decembrie din cauza restanțelor foarte mari, de 4-5 luni", a declarat fostul mare portar pentru Digi Sport.

1004930-riccardo-piscitelli

Prunea consideră că nu întâmplător dinamoviștii au ajuns într-o situație critică. Restanțele financiare față de jucători le afectează moralul.

"Eu spun de două luni că echipele care și-au bătut joc de antrenori și de jucători vor fi la retrogradare! Uitați-vă în clasament la cluburile care au apelat la șomaj tehnic. Alte cluburi de ce au avut bani? Uite și în play off, echipele care au procedat așa nu fac puncte", a completat cel care a fost oficial al clubului din Ștefan cel Mare până luna trecută.

CITEȘTE ȘI -->> Reacția de milioane a unui fost fotbalist al câinilor după ultimul demers al dinamoviștilor: “Purceaua e moartă în coteț”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News