Prunea îi pune la zid pe fanii lui Dinamo: „La Constanța erau drogați”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 22 iulie 2019, ora 15:37,
fani Dinamo
fani Dinamo

Florin Prunea e în război deschis cu fanii lui Dinamo!

După ce Eugen Neagoe a fost aproape de o tragedie în timpul meciului cu Craiova, fostul portar i-a atacat din nou dur pe ultrașii lui Dinamo.

„O parte dintre fani au ajuns masă de manevră, acesta e adevărul. Am sesizat încă de la Constanţa că lucrurile nu sunt în ordine şi să nu ne mai ferim acum şi să spunem anumite lucruri! Unii dintre suporterii de la Constanţa se aflau sub influenţa unor substanţe. Nu a băuturilor alcoolice, erau drogaţi.

Fac un apel la instituţiile statului pentru că s-a ajuns la nişte lucruri foarte periculoase. Era să moară un om, iar lucrurile pot degenera pe viitor. Sunt interese foarte mari, politice şi de tot felul ca Dinamo să ajungă în mîinile altcuiva. Iar o parte dintre suporteri sunt masă de manevră, influenţaţi de câţiva din galerie, fără să-şi dea seama”, a declarat Florin Prunea, care s-a întâlnit luni cu Ionuț Negoiță.

Dinamo a început catastrofal noul sezon din Liga 1, după înfrângerile cu Viitorul (0-5) și Craiova (0-2).

Dinamo faniDinamo PruneadinamoDinamo suporteriDinamo Neagoe