Prunea i-a desființat pe șefii FRF: „Incompetenți! Și-au bătut joc de o țară întreagă!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 22 noiembrie 2018, ora 17:27,
Florin Prunea
Florin Prunea

Florin Prunea a comentat dur scandalul de la națională. Fostul internațional i-a atacat pe șefii FRF, după ce mai mulți jucători au declarat că nu au fost informați asupra calculelor privind Liga Națiunilor.

Prunea i-a taxat dur pe Burleanu și oamenii său, Gabriel Bodescu și Radu Vișan.

E cel mai urât lucru să-ți ascunzi incompetența și infantilismul dând vina pe jucători. Burleanu, Bodescu și Vișan sunt principalii vinovați. Se plimbă mereu pe la UEFA pe diurne de 500 de euro pe zi.

Au participat la discutarea regulamentului Ligii Națiunilor, dar n-au fost în stare să deschidă manualul oficial al competiției, unde sunt precizate clar criteriile de departajare. E incredibil cât de jos au putut să ducă acești incompetenți echipa națională, bătându-și joc de jucători și antrenori, care n-au nicio vină în această poveste. Și-au bătut joc de o țară întreagă„, a declarat Prunea pentru GSP.ro.

scandal nationalaliga natiunilordeclaratii pruneafrfflorin prunea