Fotbal Intern· 2 min citire

Prunea a pus impresarii pe fugă! „Voiau să-l vândă pe Neicuțescu cu 100.000 de euro”

FLORIN PRUNEA

FLORIN PRUNEA

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 29 aug. 2020, 11:37

Florin Prunea a povestit un moment halucinant din perioada în care el era președinte al clubului Dinamo.

Fostul oficial al „câinilor” și-a amintit că la scurt timp după transferul lui Nistor la Craiova, în schimbul sumei de 260 de mii de euro, dinamoviștii au primit o ofertă de 100.000 de euro pentru tânărul Neicuțescu, de la o echipă din Polonia (LKS Lodz).

Negoiță a fost la un pas să accepte oferta, însă Prunea a reușit să-l convingă să se răzgândească.

„Știți foarte bine că m-am opus vânzării lui Nistor, a lui Neicuțescu. Am gonit impresarul care a venit să-l vadă pe Neicuțescu în probe la antrenament, să-l ducă în Polonia. Impresarul era cu directorul general de la echipa din Polonia.

L-am întrebat ce caută acolo și mi-a spus că au fost trimiși de la Rin. Du-te, domne de aici!

Și am vorbit cu domnul Negoiță la telefon. 'Florine, avem 100 de mii pentru Neicuțescu'. Domnule Negoiță, nu-l vindeți cu 100.000. Ne-am făcut o dată de râs cu Nistor, că l-am vândut cu 260.000 de euro, iar ne facem de râs? Cu Nistor în echipă nu aveam valoare să urcăm două locuri? Că asta înseamnă 260.000 de euro din drepturi TV.

Cum să-l vindeți pe Neicuțescu pe 100 de mii? Jucător de echipa națională de tineret. 'Da, Florine, dar n-aveti bani de salarii?!' Gândire falimentară, dar l-am convins până la urmă”, a povestit Prunea.

mihai-neicuțescu-dinamo

Citește și • OFICIAL | Adam Nemec a revenit alături de Dinamo! Detaliile contractului

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News