Provocarea lui Gică Popescu pentru Ianis Hagi, după transferul la Rangers: „Să fie titular în echipa națională”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 28 mai 2020, ora 18:55,
ianis hagi
ianis hagi

Glasgow Rangers a activat clauza de transfer pentru Ianis Hagi, după împrumutul mijlocașului de la Genk. Gică Popescu este convins că fiul lui Gică Hagi va progresa în Scoția și va ajunge titular la echipa națională.

Ianis Hagi (21 de ani) a semnat un contract pe cinci ani cu Rangers, care a achitat 3,5 milioane de euro pentru transfer.

3 goluri și 2 pase decisive în 12 meciuri, acesta este bilanțul lui Ianis Hagi în tricoul lui Rangers. A impresionat mai ales în Europa League.

Ne așteptam la acest deznodământ deoarece aveam informații din Scoția și de la agentul lui Ianis că și-l doresc foarte mult. Era doar o chestiune de timp să devină oficial jucătorul lui Rangers. Eu cred că este un pas important în cariera lui Ianis. Avea nevoie de continuitate, de un club și de un antrenor care să și-l dorească foarte mult, dar și de un public, unul care l-a îndrăgit încă de la început, fiind meritul lui, pentru că a avut evoluții foarte bune.

Acum vrem toți ca Ianis să devină acel jucător pe care-l așteptăm. Să fie titular în echipa națională. Talentat este, acum trebuie să devină o certitudine pentru echipa națională și pentru fotbalul european.

Ianis, dacă n-ar fi semnat cu Genk în vara anului trecut, din punct de vedere financiar și-ar fi putut rezolva viața la ce oferte a avut, dar a preferat să meargă la o echipă de Champions League, să facă performanță„, a spus Gică Popescu pentru DigiSport.

gica popescu viitorul

CITEȘTE ȘI -> EXCLUSIV | Avertismentul lui Goian pentru Ianis Hagi. “Fanii lui Rangers simt superficialitatea în joc”

CITEȘTE ȘI -> EXCLUSIV | Rangers, alegerea corectă pentru Ianis Hagi? “Va crește mult în valoare. Presiunea îl va căli”

glasgow rangersrangerstransfergenkianis hagiviitorulscoțiagica popescu