Protest al oficialilor Viitorului după programările făcute de LPF: "Nu ne mai prezentăm la meci"

viitorul amenintari
Clubul constănțean a emis un comunicat de presă în care amenință cu represalii dacă forul organizator al Ligii 1 nu va modifica programul etapelor următoare stabilit împreună cu partenerii media.
Grupării patronată de Gică Hagi acuză că fosta campioană a României este cea mai dezavantajată de ordinea meciurilor din următoarele 4 runde din play-out. Ei spun că echipa lor este nevoită să joace 4 meciuri într-un interval de 10 zile, dintre care 3 sunt programate pe teren străin.
„FC Viitorul Constanța dorește să tragă un semnal de alarmă asupra modului în care s-a decis programarea meciurilor din etapele 3-6 ale play-out-ul Ligii 1, partide care în principiu vor stabili ierarhia echipelor retrogradabile și / sau participante la baraj.
CITEȘTE ȘI -->> Gică Hagi, cerut pe banca Viitorului: ,,El este sufletul și creierul echipei”
Ca urmare a acestei programări, se încalcă orice principiu de etică și fair-play prin care fiecare echipă ar trebui să aibă șanse egale în lupta pentru obținerea punctelor puse în joc.
Nu este prima dată când aceste programări dezavantajează evident formația noastră, fără a se ține cont de:- Timpul necesar refacerii fizice a jucătorilor înainte și după fiecare meci în condițiile desfășurării unor meciuri într-un interval chiar mai mic de 72 de ore !!! (2 mai, ora 18.30 cu Dinamo - 5 mai ora 14.15 cu Hermannstadt, la Mediaș)
Prin această decizie de programare a etapelor 3-6, se avantajează și dezavantajează în același timp unele formații, astfel că deținătorii de drepturi TV se implică practic în ierarhia clasamentului Ligii 1, condamnând în fapt echipa noastră la retrogradare !
Atenționăm pe toți cei implicați în luarea acestor decizii că în cazul menținerii ei - programarea partidei cu Hermannstadt la data de 5 mai, ora 14.15 - clubul nostru NU se va putea prezenta la unul din aceste jocuri”, sună comunicatul grupării de pe litoral.
Iată programul meciurilor Viitorului în următoarele 4 etape
et 3 -->> FC Voluntari - Viitorul, 26 aprilie, 20:30
et 4 -->> Poli Iași - Viitorul, 29 aprilie, 14:30
et 5 -->> Viitorul - Dinamo, 2 mai, 18:30
et 6 -->> Hermannstadt - Viitorul, 5 mai, 14:15
CITEȘTE ȘI -->> Probleme pentru olteni chiar și după victoria de la Cluj! Pe cine a pierdut Ouzounidis pentru restul play-off-ului
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























