Protest fără precedent la Chelsea! Fanii își vând abonamentele și cer demisia lui Sarri

Sute de fani ai echipei Chelsea își vând abonamentele pentru restul sezonului din Premier League, în semn de protest față de menținerea italianului Maurizio Sarri pe banca tehnică a londonezilor.

Potrivit presei engleze, peste 400 de suporteri ai “The Blues” și-au scos la vânzare abonamentele, înaintea meciurilor de pe teren propriu cu West Ham (8 aprilie) și Burnley (22 aprilie).

În plus, fanii vor continua să protesteze și să ceară demisia antrenorului Maurizio Sarri, considerat principalul vinovat pentru rezultatele slabe înregistrate de Chelsea în acest sezon.

Sarri

Daily Mail scrie că peste 1.000 de suporteri înfocați ai londonezilor vor boicota următoarele meciuri de pe Stamford Bridge, pentru a trage un semnal de alarmă.

Chelsea Londra ocupă locul 5 în clasamentul din Premier League, la patru puncte de locul 4. ‘Albaștrii’ vor juca și în sferturile de finală ale Europa League.

clasament premier league

Presiunea pe Maurizio Sarri (60 de ani) este foarte mare, iar tehnicianul italian ar putea să revină în Serie A, la AS Roma. Până la experiența de la Chelsea, Sarri a pregătit doar echipe din Italia.