Propunere șoc după decesul lui Maradona: „Să se retragă numărul 10 pentru toate echipele!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 26 noiembrie 2020, ora 14:26,
Marodana1
Marodana1

Antrenorul celor de la Marseille, Andre Villas-Boas, are o propunere inedită pentru cei de la FIFA după decesul lui Diego Armando Maradona!

Marele fotbalist argentinian, Diego Maradona, s-a stins din viață la 60 de ani, după ce a suferit un stop cardiac!

Antrenorul portughez, Andre Villas-Boas, a declarat că cel mai potrivit omagiu pentru “El Pibe d’Oro” ar fi să retragă numărul 10 al fiecărei echipe din fotbalul de pretutindeni. Napoli, fostul club de suflet al argentinianului, a retras din anul 2000 tricoul cu numărul 10 ca formă de respect pentru cariera pe care a avut-o Maradona în culorile napoletane.

„E o veste tristă… Mi-ar plăcea ca FIFA să retragă tricoul cu numărul 10 din toate competițiile, pentru toate echipele. Ar fi cel mai potrivit omagiu pe care noi, cei din lumea fotbalului, l-am face pentru el. E o pierdere imensă pentru lumea fotbalului, sunt marcat de ceea ce i s-a întâmplat”, a declarat Andre Villas-Boas pentru Reuters.

Citește și Dorința lui Diego Armando Maradona din urmă cu 15 ani: “Asta aș vrea să scrie pe piatra mea funerară!”

 

maradonaAndre Villas Boasfifarealitateanumar 10