”Procurorul” iese din nou la atac! Săgeți către Ionuț Negoiță

Cornel Dinu

Legenda dinamovistă Cornel Dinu (72 ani) a ieșit din nou la atac.

Sătul de situația complicată în care a ajuns Dinamo, ”Procurorul” arată cu degetul spre Ionuț Negoiță, fostul acționar din Ștefan cel Mare, pe care îl acuză de ”jaf”.

Cornel Dinu a analizat și situația în care a ajuns clubul său de suflet. În ultimele două etape, ”câinii” au pierdut la Botoșani, scor 0-4, și au învins-o pe Gaz Metan, scor 2-1.

”Sperând că sunt mulți finanțiști și juriștii competenți în DDB să mai găsească în actele din arhiva, poate neprăduită încă de Nevoiță, dovezile, probele jafului suportat ultimii șapte, opt ani de Dinamo.

ionut-negoita-dinamo

La doar câteva zile după amintitul „târâș pe burtă” de la Botoșani, suporterii au izbutit al doilea sold-out a celor 54.000 de bilete virtuale puse în vânzare pentru Dinamo – Gaz Metan Mediaș. Și „câinii” din teren au fost alții. Și rezultatul…

dinamo1 1

O primă parte în care oaspeții au avut patru situații de a marca față de doar una a „goniților” de la locanta Rin. Apropo de acest loc încărcat negativ… Îmi doresc evacuarea din acest loc dovedit de pierzanie, cu toată suflarea mea.” a declarat Cornel Dinu pentru Fanatik.

CornelDinu

Citește și Nici în Turcia, nici în Gruia! Paul Anton rămâne ”câine până la moarte”