Procurorul general a dat explicații după ce Mario Iorgulescu a fost scos din țară

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 24 septembrie 2019, ora 09:57,
accident-mario-iorgulescu
accident-mario-iorgulescu

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a specificat că trasnferul la o clinică medicală din străinătate nu putea fi împiedicat. 

Autoritățile române nu se puteau opune transferului solicitat de părinții lui Mario Iorgulescu, susține procurorul general interimar Bogdan Licu. Acesta a dat asigurări că fiul șefului LPF nu va scăpa de răspunderea penală.

Am vorbit cu colegii de la Parchetul Tribunalului Capitalei. Starea dânsului este una foarte precară de sănătate.

Nu aveam nicio pârghie să împiedicăm transferul la o altă unitate spitalicească, unde familia credea că este îngrijit mai bine.

Nu poţi să pui măsuri preventive în acest caz. Procurorul de caz decide ce măsuri poate să dispusă în cauză. Viaţa ne-a demonstrat că în societatea de azi nimeni nu poate să fugă de răspunderea penală. Poate doar să facă puţină condiţie fizică„, a declarat procurorul general.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au anunțat oficial luni că Mario Iorgulescu este urmărit penal pentru ucidere din culpă și conducerea sub influența alcoolului, subliniind că ancheta penală continuă.

În noaptea de 7 spre 8 septembrie, Mario Iorgulescu a provocat un accident rutier în care și-a pierdut viața un șofer nevinovat care avea 24 de ani și doi copii mici.

Mario băuse până la limita comei alcoolice și era drogat cu cocaină. Mașina pe care o conducea, un Aston Martin nou de 300.000 de euro, a rămas cu acul de la kilometraj blocat la 240 km/h.

Accidentul s-a produs pe Șoseaua Chitilei.

mario iorgulescuaccidentbogdan licu