Problemele continuă pentru Hazard. Starul lui Real, pe masa de operaţie

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 02 martie 2020, ora 14:59,
hazard accidentat
hazard accidentat

Eden Hazard riscă să rateze şi Campionatul European după ultima decizie luată împreună cu staff-ul medical al lui Real Madrid. Belgianul va fi supus unei interevenţii chirurgicale în Statele Unite.

Revenit în februarie după trei luni de absenţă, Hazard s-a reaccidentat. A suferit o fisură a fibulei la piciorul drept. Staff-ul medical al lui Real Madrid a hotărât că o intervenţie chirurgicală este cea mai bună soluţie pe termen lung.

Hazard va merge în Statele Unite, iar la finalul săptămânii va fi operat la Clinica Carell, din Dallas. Recuperarea după intervenţia chirurgicală este estimată la o durată între două şi trei luni.

Real speră că belgianul va prinde în teren câteva meciuri în finalul sezonului, în timp ce Roberto Martinez, selecţionerul Belgiei, speră să îl poată avea în teren la EURO 2020. Martinez a fost personal la Madrid pentru ultimele două meciuri ale galacticilor.

Transferat de la Chelsea pentru 100 de milioane de euro, Eden Hazard a înscris până acum un singur gol pentru Real Madrid.

 

eden hazardoperatieaccidentarereal madrid