Fotbaliștii de la FCSB au început pregătirea centralizată în regim de carantină la baza din Berceni. Un jucător important din lotul roș-albaștrilor va rata însă cele două săptămâni de antrenamente.
Olimpiu Moruțan nu a fost testat pentru coronavirus și nu a intrat în carantină alături de restul coechipierilor. Jucătorul în vârstă de 21 de ani a suferit o intervenție chirurgicală la nivelul sinusurilor.
Moruțan nu și-a revenit după operația la care a fost supus săptămâna trecută pentru eliminarea unor probleme cauzate de o deviație de sept. Aflat în recuperare, mijlocașul se va pregăti separat de coechipierii săi atunci când situația medicală îi va permite.
„Da, este adevărat că a făcut o operație la o deviație de sept destul de urâtă, care îi bloca foarte mult respirația. Acum totul este ok”, declara Florin Vulturar, impresarul lui Olimpiu Moruțan, pentru ProSport în urmă cu o săptămână.
Chiar dacă intervenția chirurgicală este una simplă, pacienții au nevoie de o perioadă de recuperare în care le este interzis efortul fizic intens.
Moruțan a evoluat în 21 de meciuri în actualul sezon: 18 în campionat și 3 în Cupa României, competiție în care FCSB este calificată în semifinale.