Probleme pentru Chelsea! Decizia neașteptată luată de către Roman Abramovici

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 01 iunie 2018, ora 12:47,
Roman Abramovich
Roman Abramovich

Clubul Chelsea Londra a anunțat amânarea proiectului pentru construirea unui nou stadion, în valoare de peste un miliard de euro, după ce magnatul rus Roman Abramovici nu a mai primit viză de investitor în Marea Britanie.

Echipa de pe Stamford Bridge ar urma să beneficieze de o nouă arenă cu 60.000 de locuri, iar lucrările ar trebui finalizate până în 2024.

Viza de investitor a patronului echipei Chelsea, Roman Abramovici, a expirat acum câteva săptămâni, iar cererea de prelungire nu a fost deocamdată acceptată. Abramovici (51 de ani) are o avere de peste 11 miliarde de dolari.

Chelsea anunță astăzi că a suspendat proiectul pentru un nou stadion. Nu va mai avea loc nicio activitate privind designul și planificarea lucrării. Clubul nu a stabilit o dată exactă pentru schimbarea deciziei. Decizia a fost luată pe fondul unui climat nefavorabil pentru investiții„, se arată într-un comunicat al clubului londonez.

Roman Abramovici a fost înfuriat de faptul că nu a putut să participe la finala Cupei Angliei de pe Wembley, Chelsea – Manchester United, scor 1-0. Miliardarul rus a dat de înțeles că nu va renunța la susținerea echipei londoneze, dar va aștepta clarificarea situației sale înainte de face noi investiții. 

roman abramovicistadionproiectchelsea