Principalul acționar al Rapidului intervine în conflictul Pancu – Manea: „Sunt 75% de partea lui”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 08 august 2020, ora 23:32,
daniel-pancu-florin-manea
daniel-pancu-florin-manea

Daniel Pancu (42 de ani) este apărat de Victor Angelescu (35 de ani), principalul acționar al Rapidului, în conflictul cu Florin Manea.

Rapid a ratat promovarea în Liga 1, iar Florin Manea a avut un atac violent la adresa lui Daniel Pancu, considerându-l pe fostul antrenor, actualul președinte al „giuleștenilor” principalul vinovat pentru felul în care s-a prezentat echipa, în acest sezon.

anghelescu

După ce, cei doi și-au adresat cuvinte grele și au lansat acuzații grave, Victor Angelescu, principalul acționar al Rapidului, a intervenit în conflictul dintre cei doi.

„De obicei nu îmi place să vorbesc despre alte persoane, dar mi se pare că de când am venit, rapidiștii nu prea se înțeleg între ei. În acest conflict, eu sunt 75% de partea lui Daniel Pancu. Nu sunt neapărat de acord cu cuvintele spuse, dar Pancu și-a făcut treaba de antrenor. Când nu a mai avut rezultate, a plecat. Aș vrea să mă abțin de la comentarii, nu vreau să intru într-un conflict. Cu siguranță e vina tuturor că nu am promovat, nu a lui Pancu.”, a declarat Victor Angelescu la Digi Sport.

Rapid a terminat sezonul de liga 2 pe poziția a cincea, la două puncte de ultimul loc care duce în Liga 1.

CITEȘTE ȘI Surpriză la Torino, Juventus și-a prezentat noul antrenor: “Are tot ce-i trebuie pentru a debuta pe banca unei echipe talentate și cu experiență”

 

 

rapidvictor angelescudeclaratiirealitateadaniel pancuflorin manea