Primarul Madridului recunoaște că a contribuit la răspândirea coronavirusului în Spania

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 18 aprilie 2020, ora 18:00,
Jose_Luis_Martinez_Almeida-Ayuntamiento_de_Madrid-Coronavirus
Jose_Luis_Martinez_Almeida-Ayuntamiento_de_Madrid-Coronavirus

Jose Martinez-Almeida, primarul Madridului, a recunoscut că a procedat greșit atunci când le-a permis fanilor lui Atletico Madrid să facă deplasarea în Anglia pentru meciul din Liga Campionilor.

3000 de fani ai lui Atletico Madrid au făcut deplasarea în Anglia pentru meciul cu Liverpool, iar acest lucru ar fi contribuit la răspândirea epidemiei de coronavirus în Spania, potrivit presei locale.

Primarul Jose Martinez-Almeida recunoaște că a greșit, dar spune că autoritățile nu se așteptau la acea oră ca efectele acestei pandemii să fie atât de puternice.

„E lipsit de sens, în condițiile date, ca 3000 de fani să facă deplasarea în Anglia. A fost o mare greșeală. Acum, privind înapoi, vă dați seama că nu aș mai repeta-o, aș fi mult mai atent.

Chiar cu o zi înainte de meci, în Madrid au fost adoptate măsuri prin care erau interzise adunările cu multă lume. Nu ar fi trebuit să permitem ca suporterii să plece în Marea Britanie, însă nu ne așteptam la o asemenea situație”, a explicat primarul din Madrid.

Spania a înregistrat peste 190.000 de infectări cu noul coronavirus, iar 20.043 dintre cei infectați au pierdut lupta cu virusul.

Citește și • VIDEO | Președintele FCSB a compus o poezie de Paște, recitată de către marele actor George Mihăiță

atletico madridliga campionilor