Prima reacție de la Cluj după plecarea lui Petrescu: „E o ofertă de mai multe milioane”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 04 iunie 2018, ora 20:22,

CFR a tras de Dan Petrescu până în ultimul moment, însă ardelenii nu au putut să-l țină pe fostul internațional român, momit cu bani foarte mulți în China, de cei de la Guizhou Hengfeng.

„Oferta exista de mai mult timp, dar Dan nu a fost convins de ea. El voia să rămână la CFR, dar chinezii au plusat. Au tras de el foarte tare, însă el nu era convins nici azi-noapte să plece de la Cluj. Şi noi am insistat să rămână, am încercat pe toate părţile să îl convingem.

Am discutat şi aspectele financiare, dar la ultima ofertă venită din China nu am avut cum să ne supărăm. Am înţeles că trebuie să plece.

E o ofertă de mai multe milioane, noi nu ştiu dacă puteam să îi dăm nici măcar un milion”, a spus Mara, la Digi Sport.

CFR PetrescuCFR antrenorcfrPetrescu China