Prima pe care o vor primi fotbaliștii lui Sepsi pentru victoria cu FCSB: „La noi promisiunile se onorează”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 26 aprilie 2021, ora 16:47,

Sepsi a reușit surpriza rundei cu numărul 3 din play-off după ce a bătut liderul FCSB și a urcat pe locul 4 în clasament. 

Iar efortul covăsnenilor nu va rămâne nerăsplătit de către șefii clubului din Sfântu Gheorghe. Aceștia i-au anunțat pe Vașvari & Co că vor primi un bonus pentru succesul de la Giurgiu. Dacă prima normală pentru o victorie este de 900 de euro, acum ea va fi suplimentată, iar jucătorii lui Leo Grozavu vor încasa dublu acestei sume. Aceasta pentru a-i motiva să termine a doua parte a sezonului pe poziția actuală și astfel să poată avea șansa de a juca barajul pentru calificarea în cupele europene.

La noi jucătorii nu au această grijă. Ei ştiu că promisiunile se onorează şi nu cred că i-a interesat prea mult prima pe care urmau să joace cu FCSB. Cred că le-am transmis să câştige pentru că o să fie bine„, a dezvăluit Cornel Şfaiţer la Digi Sport.

Prima va fi încasată inclusiv de cei care au intrat pe parcurs în partida cu FCSB, iar o sumă mai mică vor primi și jucătorii care au efectuat deplasarea dar nu au primit minte în jocul de duminică seară. Sepsi este la a doua prezență în play-off-ul Ligii 1 și dacă va evita ultima poziție va obține cea mai bună performanță din istoria clubului.

CITEȘTE ȘI –>> Au interzis în Europa! O echipă de play-off nu a depus actele pentru a avea acces în competițiile continentale

sepsicornel sfaiterfcsbrealitateavictorieprima