Prezentarea adversarelor de la Euro 2019. Jucători de zeci de milioane de euro joacă împotriva tricolorilor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 23 noiembrie 2018, ora 21:29,
England U21 v Romania U21 – International Friendly
England U21 v Romania U21 – International Friendly

România a picat în grupă cu favoritele la câștigarea trofeului, Anglia și Franța, și cu Croația.  

Prezentarea adversarelor:

*ANGLIA

Englezii sunt favoriți la câștigarea titlului, având, ca și Franța de altfel, cota 4. Anglia, campioană mondială en-titre la U17 și U20, n-a mai câștigat însă de multă vreme Campionatul European de tineret. Are două titluri, în 1982 și 1984.

Anglia a fost prezentă însă la ultimele 6 ediții, în timp ce noi nu ne-am mai calificat de 20 de ani. În 2017, englezii s-au oprit în semifinale, fiind eliminați de germani după lovituri de departajare.

În premilinarii, într-o grupă cu Olanda, Ucraina și Scoția, Anglia a terminat prima, fără înfrângere, cu 8 victorii și 2 remize, ambele cu Olanda. î

Anglia are cea mai bună defensivă din preliminarii alături de România, cu numai 4 goluri primite în 10 meciuri.

Selecționerul Aidy Boothroyd (47 ani) utilizează sistemul 4-2-3-1, cu opțiunea 4-3-3 în fața adversarilor mai slab cotați,

Lotul: Gunn (Southampton) – Alexander-Arnold (Liverpool), Tomori (Derby County), Clarke-Salter (Vitesse Arnhem), Chilwell (Leicester) – Cook (c – Bournemouth), Onomah (Sheffield Wednesday) – Lookman (Everton), Sessegnon (Fulham), Gray (Leicester) – Solanke (Liverpool).

Rezerve: Henderson (Sheffield United), Wan-Bissaka (Crystal Palace), Konsa (Brentford),Worral (Rangers), Kenny (Everton), Davies (Everton), Foden (Manchester City), Maddison (Leicester), Nelson (Hoffenheim), Abraham (Aston Villa), Calvert-Lewin (Everton)

Anglia are nume mari de tot pe lista jucătorilor eligibili la naționala de tineret care se află în circuitul echipei mari. În frunte cu Rashford (Manchester) și Dele Alli (Tottenham) sunt Winks (Tottenham), Gomez (Liverpool), Loftus-Cheek (Chelsea) ori Sancho (Dortmund), care ar da și mai multă forță echipei engleze!

Anglia și România s-au întâlnit într-un amical în luna martie a acestui an. Tricolorii au pierdut cu 1-2.

Antrenorul lui Liverpool, Jurgen Klopp, crede că Anglia are, acum, acea mai puternică națională de tineret din lume.

„Nimeni nu trebuie să îşi facă griji de viitorul naţionalei Angliei. Anglia are cea mai bună echipă din lume la U21. Trent (n.r.Alexander-Arnold), Ben (n.r. Chilwell), Marcus (n.r.Rashford) sunt incredibili. Ruben Loftus-Cheek de asemenea. Nu ştiu câţi dintre ei o să mai evolueze la echipa de tineret, însă vorbim de o forţă extraordinară. Sunt o mulţime de soluţii”, a comentat Klopp.

*FRANȚA

Franța are un titlu de campioană europeană (1988) și  o finală pierdută, 2002.

Spre deosebire de Anglia, a absentat la ultimele șase turnee!

În preliminarii, Franța a avut misiune ușoară în grupă, cu Slovenia, Muntenegru, Kazahstan, Bulgaria și Luxemburg. A consemnat un singur egal, 1-1 cu Slovenia, în ultimul meci, când nu mai conta. Franța a marcat 23 din cele 24 de goluri  în a doua repriză și a fost condusă la pauză de Munenegru, Slovenia și Luxemburg (cu 2-0!).

Selecționerul Sylvain Ripoll (47 ani) se află în funcție din mai 2017 și joacă 4-3-3. 

Lotul: Bernardoni (Nimes) – Rosier (Dijon), Upamecano (RB Salzburg), Diallo (c – Dortmund),Hernandez (Atletico Madrid) – Ndombele (Lyon), Tousart (Lyon), Aouar (Lyon) – Bamba(Lille), Dembele (Lyon), Terrier (Lyon)

Rezerve: Kamara (Strasbourg), Amian (Toulouse), Diakhaby (Valencia), Niakhate (Mainz),Boscagli (Nice), Lopez (Marseille), Nkunku (PSG), Ntcham (Celtic), Coco (Guingamp),Mousset (Bournemouth), Augustin (RB Salzburg)

ca și Anglia, și Franța are nume mari printre jucătorii eligibili care au făcut deja pasul la naționala mare. De fapt mai mari decât am regăsit în naționala Angliei: Kinglsey Coman (Bayern Munchen) Moussa Dembele (Lyon) Ousmane Dembele (Barcelona).

*CROAȚIA

Echipa de tineret a Croației a fost prezentă la doar două turnee finale, în ambele oprindu-se în faza grupelor (2000 și 2004).

În preliminariile din 2017 au terminat pe locul al treilea în grupă, dar au reușit să învingă Spania cu 3-0.

În actuala campanie, Croația s-a luptat cu Grecia. Cele două selecționate au terminat la egalitate de puncte, însă croații au avut avantaj la întâlnirile directe (1-1 la Atena, 2-0 acasă). Meciul cheie al campaniei rămâne cel cu Belarus pe teren propriu, când croații au revenit de la 0-1 în minutele 90+3 și 90+6!

Nenad Gracan (56 ani) este selecționerul croaților. Preferă sistemul 4-3-3 în meciurile importante.

Lotul: Posavec (Hajduk) – Karacic (Lokomotiva Zagreb), Caleta-Car (Marseille), Benkovic (Celtic), Sosa (Stuttgart) – Balic (Udinese), Vlasic (ȚSKA Moscova), Sunjic (Dinamo Zagreb) – Halilovic (c – Milan), Jakolis (Admira Viena), Brekalo (Wolfsburg).

Rezerve: Letica (Bruges), Uremovic (Rubin Kazan), Simic (SPAL), Pongracic (RB Salzburg), Basic (Bordeaux), Moro (Dinamo Zagreb), Ivanusec (Lokomotiva Zagreb), Coric (Roma), Fiolic (Genk), Babic (Lokomotiva Zagreb), Majer (Dinamo Zagreb)

Jucătorii din apărare valorează împreună 33 de milioane de euro.

Programul complet al grupei C a Euro-2019:

18 iunie: Anglia – Franţa, ROMÂNIA – Croaţia
21 iunie: Anglia – ROMÂNIA, Franţa – Croaţia
24 iunie: Croaţia – Anglia, Franţa – ROMÂNIA

Sursa: frf.ro

euro 2019prezentarea adversareloru21echipa nationala tineret