Previziune sumbră pentru dinamoviști: ”Vor fi în lupta pentru evitarea retrogradării!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 14 ianuarie 2020, ora 23:10,
dinamo
dinamo

Dinamo este foarte aproape să rateze play-off-ul pentru al treilea sezon consecutiv, iar un fost antrenor al ”câinilor” a făcut o previziune sumbră.

În acest moment, clubul din Ștefan cel Mare se află pe locul 9 în Liga 1, la 7 puncte în spatele ultimului loc de play-off.

Vasile Miriuță, fost antrenor al clubului din Capitală (sezonul 2017-2018), este convins că roș-albii vor ajunge în play-out, acolo unde o vor întâlni pe Hermannstadt, noua sa echipă.

”De la locul 7 în jos, toți intră în horă. Sută la sută și Dinamo va fi în lupta pentru evitarea retrogradării. Nu e o surpriză că acolo se merge din rău în mai rău! Nu mă mai miră, sincer. Nu mă așteptam să se schimbe ceva în bine, totul e așa cum anticipam.

N-am niciun prinț sau șeic, investitor maghiar sau german să-l aduc la Dinamo. Mai bine tac. Eu sper să vină cineva salvator să preia Dinamo. Doar așa poate să-și revină. Dinamo e superbrand, păcat că se duce la vale” a declarat Vasile Miriuță pentru gsp.ro

În ultimele meciuri din sezonul regulat, formația din Ștefan cel Mare mai are de disputat 4 partide: Astra (acasă), Voluntari (deplasare), FCSB (acasă) și Gaz Metan Mediaș (deplasare).

dinamo

Citește și Dinamoviștii îl ”înțeapă” pe Negoiță: ”Sub 700.000 de euro nu-l dădeam pe Nistor!”

declaratiivasile miriutaliga 1Hermannstadt