Meciul decisiv pentru calificarea în sferturile Campionatului European de tineret, dintre România U21 și Germania U21, s-a terminat cu scorul de 0-0.
Partida a fost una intens disputată, iar cei care au avut câștig de cauză în urma acestui rezultat au fost nemții, calificați în sferturi datorită golaverajului superior.
Sursa foto: Profimedia Images
Imediat după încheierea meciului, presa din Germania a reacționat sincer, asta după ce nemților le-a trecut glonțul pe la ureche. Naționala lui Stefan Kuntz a terminat pe locul 2 la egalitate de puncte cu România, 5 la număr, dar a avut câștig de cauză datorită golaverajului superior.
"Un punct, suficient! Respirați adânc. Echipa noastră U21 se califică în sferturile Campionatului European. 0-0 contra României în al treilea meci din grupă. E de ajuns pentru echipa lui Stefan Kuntz pentru a avansa, dar nu putea fi mai strâns de atât...
Sursa foto: Profimedia Images
Germania, Olanda (6-1 contra Ungariei, în celălalt meci) și România au încheiat cu 5 puncte. La Campionatul European, doar clasamentul în trei contează în acest caz. Olanda a înscris un gol mai mult decât noi în aceste dueluri, astfel că termină pe primul loc. În ceea ce privește Germania și România, comparație se face la golaveraj, care e în favoarea noastră", a scris Bild.
În urma rezultatului din această seară de la Budapesta, România termină pe locul 3 în grupa A a Campionatului European Under 21.
De cealaltă parte, Germania încheie după aceste trei meciuri pe locul 2 în Grupa A a Europeanului de tineret, după Olanda U21, care a zdrobit Ungaria U21, scor 6-1.