Pregătire pentru Euro 2020! Delegările primite în această săptămâni de brigăzile românești care ne vor reprezenta la turneul final

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 04 mai 2021, ora 15:31,
hategan si kovacs
hategan si kovacs

În timp ce pe continent se dispută returul semifinalelor Champions League și Europa League, arbitrii români de top au fost solicitați pentru meciuri din campionatele de afară. 

FRF a anunțat astăzi că Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs au fost trimiși să conducă partide în Cipru și Arabia Saudită, țări unde se folosește deja tehnologia VAR. Forul de la Casa Fotbalulul a argumentat că aceste delegări sunt parte a pregătirii celor doi centrali și a brigăzilor din care fac parte pentru turneul final al Campionatului European care va debuta pe 11 iunie.

„Pentru o mai bună pregătire pentru EURO 2020 a celor două brigăzi din România, conduse de Ovidiu Haţegan şi Istvan Kovacs, Comisia Centrală a Arbitrilor a intrat în contact cu mai multe federaţii unde este deja implementat sistemul VAR, astfel încât arbitrii noştri să fie delegaţi la meciuri importante din campionatele respective„, se arată pe site-ul oficial al FRF.

Ovidiu Haţegan va conduce la centru în această seară partida dintre AEK Larnaca și Omonia Nicosia din prima ligă cipriotă. El va fi ajutat de asistenţii Radu Ghinguleac şi Sebastian Gheorghe. Peste trei zile, pe 7 mai, va veni rândul lui Istvan Kovacs să oficieze la jocul dintre Al Shabab și Al Hilal, în Arabia Saudită. Acesta va fi ajutat la cele două tuşe de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. Meciul aduce față în față echipele care se bat la titlu în țara din zona Golfului Persic.

 CITEȘTE ȘI –>> Ce arbitri vor conduce meciurile FC Botoșani – FCSB și Academica Clinceni – CFR Cluj

ovidiu hateganeuro 2020delegăripregătireistvan kovacsrealitateacipruarabia saudita