Fotbal Intern· 5 min citire

Povestiri, la 20 de ani de la Dinamo - Foresta, 4-5! ,,Am sărbătorit cu lăutarii în stradă''

Mihalcea

Mihalcea

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 11 nov. 2020, 11:58

Meciul cu cea mai mare răsturnare de scor din istoria Ligii 1 a fost Dinamo - Foresta, după ce ,,câinii'' conduceau cu scorul de 4-0 în minutul 70.

Pe 11 noiembie s-au împlinit 20 de ani de la celebrul meci cu 9 goluri, după ce Foresta a întors scorul din minutul 70 și a câștigat cu 5-4 partida din ,,Ștefan cel Mare.

În acel meci a jucat și Robert Niță, atacant care este cunoscut pentru cariera de la Rapid. El a punctat atunci de două ori pentru Foresta și a dat și două pase decisive în meciul nebun din ,,groapă''

Robert Niță

 

Acesta a povestit ce s-a întâmplat după acel meci, cum au sărbătorit victoria împotriva lui Dinamo atunci. Atacantul spune că la pauza meciului antrenorul era deja demis, dar totul a luat o turnură de neimaginat pentru toată lumea.

,,La pauză, antrenorul Marin Barbu era demis, patronul Eugen Huțu plecase din tribună în minutul 29, la 0-2. La vestiar țipete, scaune rupte, înjurături… ca la 0-3! Țineam toți capul în jos și îl ascultam pe nea „Magiun”… Ne gândeam doar cum să nu luăm mai multe. Ce să întoarcem? Poate doar obrazul! Au fost 45 de minute de coșmar… Vorbeam și între noi… „Hai, mă, să ne apărăm cu toții, să nu luăm mai multe”. Era primul nostru meci televizat și ne era rușine că ne facem de râs…'' a spus Niță pentru Fanatik.

Fostul fotbalist spune că meciul de la începutul anilor 2000 este cel mai mare miracol dacă e să se țină cont de diferența de valoare. Acesta relatează când a fost momentul în care și-au dat seama pe teren că pot întoarce rezulatul partidei.

,,E cel mai mare miracol din fotbal ținând cont de diferența de valoare! Noi nu am avut o lovitură liberă, nu am avut un corner, cinci șuturi pe poartă, cinci goluri. Patronul Huțu nu a văzut a doua repriză. S-a dus acasă și s-a culcat de nervi… Și când s-a trezit, a fost și puțin violent, credea că îl ia la mișto când i-a spus partenera de viață că a câștigat Foresta!

Robert Nita

La 4-3! Țipam la ai mei că putem reveni. Țipa Preda din poartă: „Hai, bă, treziți-vă!”. Lupescu zicea:„ Bă, e groasă! Luăm bătaie!”. Și începuseră să tragă de timp! Când auzi așa jucători de mare valoare, la care ne uitam ca la niște idoli… nu ai cum să nu prinzi curaj!'', a mai punctat fostul atacant.

Niță a povestit ce a simțit la golul de 5-4, cel care avea să o dea pe Dinamo peste cap după ce a condus cu 4-0.

,,A fost o senzație comparabilă ca emoții și trăiri cu cele de la nașterea copiilor mei! Știu că la 4-4, țipau unii la alții să tragă de timp! Onuț cred… Și era printre jucătorii mai tineri. Prin minutele 80-82 cei mai cu experiență strigau: „Bă, hai să ținem de minge! Hai că e 4-4, mai e puțin! Măcar să scoatem un punct!’’. Asta ne-a dat încredere. La golul de 5-4 nu am știut nicio secundă unde e portarul. Am vrut să dau la colțul lung. După ce a trecut mingea de Preda, nu-mi mai aduc aminte nimic.'', mai explică Niță pentru sursa citată.

Robert Niță a încheiat episodul Dinamo - Foresta, 4-5, cu momentul în care au sărbătorit victoria jucătorii. Acesta spune că s-au bucurat după meci împreună cu lăutarii și că era o atmosferă de nuntă.

,,Pe gard cu suporterii. Galeria dinamovistă a plecat la golul de 4-5, dar mai erau suporteri, însă ne auzeam doar noi. Am intrat în vestiar și dădeam cu palma în faianță și îi ziceam lui nea „Magiun”: „Uite așa ți-am vizat cartea de muncă! Stai liniștit că nu te-ntorci la Sfântul Gheorghe! Mai stai câteva săptămâni la Suceava!”. În vestiar, am sărbătorit cu apă plată și lămâi cu zahar! La 4-0, toată lumea adusese candele și lumânări. La pauză înmormântare, la final nuntă!

Dinamo Foresta

 

După meci, am sărbătorit cu lăutari în stradă la Hotel Bulevard, lângă Cercul Militar, era hotelul lui Huțu. S-a strâns lumea ca la circ! Ne aștepta patronul în stradă, era încă în plină zi, s-a jucat la prânz, cu lăutari, cu șampanie, ziceai că a venit alaiul de la nuntă… și noi eram în treninguri! Am blocat circulația pe bulevard, s-a strâns lumea ca la circ!

dinamo-4-5-foresta

 

Ne-au cântat lăutarii, am ciocnit o cupă cu șampanie, am dat eu o șampanie că urma a doua zi botezul fiicei mele, am mai băut un pahar, două, am stat cu băieții, am mâncat… O atmosferă senzațională! Parcă am fi câștigat campionatul! La botez, în biserică, a doua zi, m-a sunat Jean Pavel, liderul galeriei Stelei și mi-au cântat în telefon de la Galați, de la meci! A trebuit să ies din biserică, de la botez… Gigi Becali mi-a zis a doua zi la botez: „Bravo, tată! Lasă că ia Steaua campionatul!'', a mai spus fostul fotbalist.

Citește și Patronii lui CFR Cluj fac orice să-l țină pe Petrescu! Îi aduc un atacant care a trecut pe la Borussia Dortmund

 

 

 

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News