Povestea plecării lui Bergodi de la FCSB! „Nu i-a spus ‘te rog frumos’!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 12 iunie 2020, ora 20:19,
FOTBAL – PREZENTARE – ANTRENOR – STEAUA
FOTBAL – PREZENTARE – ANTRENOR – STEAUA

Romeo Surdu a povestit un episod trăit în vestiarul FCSB în perioada în care a evoluat pentru vicecampioana României. Fostul atacant al roş-albaştrilor a explicat situaţia care a dus la demiterea rapidă a lui Cristiano Bergodi.

Italianul a fost unul dintre puţinii antrenori care nu au acceptat implicarea patronului la echipă. Bergodi a fost dat afară după un conflict aprins cu Gigi Becali, pe care l-a scos din vestiar la pauza unui meci.

Totul s-a întâmplat în pauza unui meci cu Sheriff Tiraspol, încheiat cu o remiză albă.

„Când Bergodi a intrat în vestiar, Becali era acolo deja. «Vă faceți de râs, nu vă e rușine?». Bergodi nu i-a spus «Te rog frumos să ieși», i-a spus altfel (râde). Nu mai țin minte exact ce. Apoi Becali i-a spus că de mâine nu mai e antrenor și asta a fost. Toți jucătorii ne-am dus după el să-l aducem înapoi, e un om magnific. O să vedeți ce o să facă la Craiova, e un super antrenor” – a povestit Surdu la GSP.

Fostul internaţional a povestit practicile lui Gigi Becali şi felul în care patronul pune presiune pe jucătorii ajunşi la echipă.

„Da, este adevărat. Dar la un moment dat îi și aruncă. Cum a fost perioada mea la Steaua. Când vine un jucător nou acolo, trebuie să joace 100%. Indiferent că este sau nu în formă. După fiecare perioadă de pregătire, știam că nu joc titular. Eu mă pregăteam pentru următoarea lună. Știam că cine vine la Steaua, nu poate să facă față. Îmi așteptam șansa. Domnul Becali mai venea în vestiar și făcea ca trenul în gară” – a povestit Surdu.

97 de meciuri, 11 goluri și 15 pase de gol – este bilanţul lui Romeo Surdu în cei trei ani petrecuţi la Steaua.

Două luni şi jumătate a durat mandatul lui Bergodi la Steaua în 2009. Italianul a strâns nouă victorii în 13 meciuri disputate în toate competiţiile.

 

antrenorgigi becalipatronliga 1Romeo Surdudemiterefcsbcristiano bergodi