Suporterii lui FC Argeș nu au privit cu ochi buni vestea că FCSB va reveni după trei ani pe stadionul din Trivale!
Fanii echipei din Liga a 2-a au reacționat dur, printr-un comunicat în care amenință că vor face orice pentru a împiedica vicecampioana din Liga 1 să joace pe stadionul "Nicolae Dobrin".
https://www.facebook.com/FCArges1953/photos/a.604346689625864/2058847114175807/?type=3&theater
"Suntem total împotriva acestei mutări și vom face tot ce ne stă în putință pentru a nu lăsa acest lucru aberant să se întâmple. Galeria s-a întors acasă la începutul sezonului trecut și nu va mai permite ca oile ciobanului să spurce stadionul unde Nicolae Dobrin a făcut magie" - se arată în comunicatul intitulat "ÎN PITEȘTI DOAR FC ARGEȘ!"
În perioada în care Arena Națională a fost închisă în actualul sezon, FCSB a disputat meciurile de pe propriul teren la Voluntari.