Plecare cu scandal de la FCSB! Oficialii vicecampioanei au pus tunurile pe Hora

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 21 ianuarie 2020, ora 09:30,
Ioan Hora
Ioan Hora

Oficialii FCSB au pus tunurile pe Ioan Hora după ultimele declarații ale atacantului!

După ce s-a despărțit de vicecampioană, fotbalistul a explicat că a fost deranjat de faptul că nu antrenorul decide ce se întâmplă la echipă, ci Gigi Becali.

Oficialii FCSB nu au trecut cu vederea declarațiile făcute de Hora, iar Helmuth Duckadam, președintele de imagine al roș-albaștrilor, i-a dat replica jucătorului.

Oficialul formației din Capitală este de părere că atacantul trebuia sa dea cărțile pe față în perioada în care îmbrăca tricoul FCSB-ului: ”Pare trist și chiar urât ce a făcut și declarat Hora. Astfel de jucători, când vin, nu vin pentru bani, că nu vin de dragul FCSB-ului. A jucat în Turcia și dacă juca bine rămânea acolo, nu venea la FCSB, da?

Dacă ai sânge în instalație, spune, domnule, atunci când ești acolo, spune atunci că antrenorul nu mă bagă, eu mă pregătesc, nu după ce pleci! El știa ce-l aștreaptă la FCSB. Doar a jucat la Pandurii, la UTA, Bistrița. De ce a venit? De dragul lui Becali, de dragul lui Vintilă?

Aaa, a venit ca să-și relanseze cariera? Că FCSB este o trambulină? După ce ai trambulina și banii, pe care i-a luat până la ultimul cent, de ce spui asta?

Când a jucat bine, l-am lăudat, când n-a marcat, l-am criticat. A avut multe șanse pe care nu le-a fructificat. Dar, banii și i-a luat, da? Spune adevărul, dar spune acum, nu după ce pleci. Din respect, corect era să tacă acum!” a declarat Duckadam la DigiSport.

550.000 de euro este cota de piață a lui Hora, potrivit transfermarkt.com.

În perioada petrecută la FCSB, atacantul a bifat 25 de apariții în Liga 1 și a marcat 7 goluri.

Fotbalistul de 31 de ani s-a despărțit în această iarnă de clubul din Capitală, însă va evolua tot în campionatul intern, la Gaz Metan Mediaș.

Vezi și VIDEO | Moruțan are ambiții mari la FCSB! „Ne place cum jucăm. Îmi doresc să fiu campion”

fcsbdeclaratiiioan horaliga 1Helmuth Duckadam