Pigliacelli așteaptă cu sufletul la gură titlul în Bănie: ”De anul trecut luam în calcul că vom fi aici!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 18 iulie 2020, ora 15:59,
mirko-pigliacelli
mirko-pigliacelli

Mirko Pigliacelli (27 ani), portarul Universității Craiova, așteaptă cu sufletul la gură titlul în Bănie.

Oltenii sunt lideri în Liga 1 și vor juca mâine, 29 iulie, în deplasare cu FC Botoșani, în etapa a 8-a din play-off.

Pigliacelli a ajuns în 2019 la Craiova și este foarte aproape de primul său trofeu major din carieră. Portarul italian a apărat poarta juveților de 34 de ori, în toate competițiile, și așteaptă cu sufletul la gură ca titlul să ajungă în Bănie după 29 de ani.

Sezonul 1990/1991 este ultimul în care formația alb-albastră a câștigat campionatul.

”Eu chiar mă gândeam la titlu de când a început sezonul, de anul trecut, de atunci luam în calcul că vom fi aici. Este important şi pentru mine să câştig un titlu cu Universitatea, dar mă gândesc că pentru club este mai important, fiindcă nu s-a mai câştigat un campionat de foarte mult timp, de 29 de ani. Nu m-am gândit cum să sărbătoresc, vreau întâi să câştigăm şi apoi să vedem cum celebrăm succesul.” a declarat Pigliacelli.

Mirko-Pigliacelli

1 milion de euro este cota de piață a lui Pigliacelli, potrivit site-urilor de specialitate.

Citește și Craiova din Liga 1 are parte de ”cârcotași”! ”Îmi pare rău, dar eu țin cu cealaltă!”

liga 1titluuniversitatea craiovadeclaratiiMirko Pigliacelli