Pierre Webo face lumină în cazul Sebastian Colțescu: „Rasismul nu e o problemă a României, este una umană!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 16 decembrie 2020, ora 10:10,
webo
webo

Brigada de arbitrii români a fost acuzată de rasism împotriva antrenorului secund de la formația Istanbul Bașakșehir, astfel că jucătorii au decis să iasă de pe teren în semn de protest!

Arbitrul Sebastian Colțescu a ținut capul de afiș mai multe zile la rând, în urma evenimentului petrecut pe stadionul celor de la PSG, marțea trecută, în Champions League. Colțescu a fost desființat de foarte multe personalități ale fotbalului, și nu numai, după ce a fost acuzat de rasism în momentul în care l-a identificat pe Pierre Webo ca fiind „ăla negru de acolo”.

Camerunezul care în prezent ocupă un post în staff-ul tehnic al celor de la Istanbul Bașakșehir, Pierre Webo, a rupt tăcerea în ceea ce privește incidentul petrecut în Franța și a mărturisit că antrenorul principal al turcilor a fost cel care i-a spus de modul în care i s-a adresat Colțescu.

„Arbitrul a făcut două, trei greșeli, iar după a arătat cartonașul către fotbalistul nostru. Ne-am ridicat de pe banca și am protestat. După aceea, centralul a hotărât să-mi acorde cartonașul roșu, dar Okan Buruk (n.r. antrenorul echipei) mi-a spus cum s-a adresat cel de-al patrulea oficial.

Am auzit ceva, dar când am venit jos, Okan mi-a transmis. L-am întrebat de ce mi-a spus așa, iar el nu mi-a răspuns”, a declarat secundul lui Istanbul Bașakșehir, potrivit Haber Global.

Citește și Becali primește ”cadoul” de Crăciun mai devreme! FCSB, aproape de transferul mult visat

Ulterior, Webo a vorbit despre reacția vehementă pe care a avut-o la adresa arbitrului român și mărturisește că nici lui nu i-a venit să creadă când s-a văzut pe reluări. Fostul atacant camerunez crede că problema rasismului nu este doar în cazul României, ci este valabilă la nivelul întregii lumi, astfel că insistă ca aceste derapaje să dispară definitiv din mintea oamenilor.

„Am urmărit din nou pe reluări, nu m-am văzut niciodată într-o asemenea situație. Nu mă enervez așa de repede, dar sunt unele emoții care au apărut după ce el mi-a spus acele lucruri. 

Chiar și când jucăm foarte prost că jucător, familia mea era afectată. Ei sunt afectați și în acest moment din cauza acestui incident. Evenimentul a luat o turnură mondială, iar singurul lucru cu care mă simt confortabil este că am avut o reacție naturală, m-am simțit complet eu.

Citește și Avocatul lui Colțescu este categoric în ceea ce privește decizia UEFA: “Sunt convins sută la sută că totul va merge bine!”

Asta nu este o problema a României, e o problema umană. E timpul să ne cerem scuze. Nu există loc pentru un astfel de comportament pe o asemenea platforma. Mi s-a întâmplat acest lucru și în Spania. Acum trebuie să mergem și să găsim soluții, nu există loc de scuze, trebuie să terminăm cu asta.

Există oameni care stau în carantină în lume. Dacă un astfel de virus ne afectează viețile atât de mult, nu înțeleg cum rasismul nu. Epidemia ne-a făcut mai puțin sensibili în această situație. Că și o țară, că și un continent, nu am putut găsi așa multe șanse. Când am ajuns în Spania, mi-am spus că poate voi avea o șansă.

E frumos să fii un simbol împotriva rasismului. Cel de-al patrulea oficial nu trebuie să-și ceară scuze. Îl las să se gândească la ce a făcut, e destul pentru mine.”

Citește și Rednic, mesaj pentru ”Regele” Hagi: ”Trebuie un pic de răbdare!”

pierre weborasismdeclaratiirealitateacoltescureacție weboIstanbul Basaksehirchampions league