Petrolul vinde de luni abonamente! Toate detaliile și cât costă un bilet la meci

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 05 iulie 2019, ora 14:29,
abonamente
abonamente

Petrolul nu concepe să mai rateze o dată promovarea și speră să se bazeze iar pe o medie ridicată de spectatori.

Clubul din Ploiești a anunțat că de luni se vor pune în vânzare abonamentele pentru noul sezon. „Până pe data de 14 iulie, procedura va fi rezervată EXCLUSIV vechilor abonaţi, cei care vor avea opţiunea de a-şi păstra locul pe stadion. În acest sens, la procurarea unui abonament nou, vă rugăm să prezentaţi şi vechiul abonament”, scrie site-ul oficial al Petrolului.

Preţurile abonamentelor vor fi următoarele:

* Pentru sezon întreg

– Tribuna 0 – 450 lei.

– Tribuna I – 350 lei.

– Tribuna II – 220 lei (tarif întreg) şi 200 lei (tarif redus pentru pensionari, elevi, studenţi, sector 212).

– Peluze – 150 lei (tarif întreg) şi 120 lei (tarif redus pentru pensionari, elevi, studenţi, sector 100 Peluza I, respectiv sector 300 Peluza II).

* Pentru turul ediţiei de campionat 2019-2020

– Tribuna 0 – 240 lei.

– Tribuna I – 180 lei.

– Tribuna II – 130 lei.

– Peluze – 80 lei.

*abonamentele emise pentru turul campionatului vor fi valabile până la sfârşitul anului calendaristic 2019.

Abonamentele vor putea fi procurate de la casa de bilete a stadionului “Ilie Oană”.

Pentru săptămâna 08.07 – 14.07, programul va fi următorul:

– luni 08 iulie: orele 09.00 – 16.30;

– marţi 09  iulie: orele 09.00 – 16.30;

– miercuri 10 iulie: orele 09.00 – 16.30;

– joi 11 iulie: orele 09.00 – 16.30;

– vineri 12 iulie: orele 09.00 – 16.30;

– sâmbătă 13 iulie: orele 09.00 – 16.30;

– duminică 14 iulie: orele 09.00 – 16.30.

Din data de 15 iulie, casa de bilete va fi deschisă după următorul program:

– luni – vineri: orele 09.00-16.30.

– sâmbătă și duminică: închis.

Totodată, FC Petrolul Ploieşti face cunoscute şi preţurile biletelor pentru meciurile de pe teren propriu din sezonul 2019-2020:

– Tribuna 0 – 25 lei.

– Tribuna I – 20 lei.

– Tribuna II – 12 lei.

– Peluze – 8 lei

Petrolul suporteriPetrolul abonamentePetrolul faniPetrolul biletepetrolul