Petrolul renunță la o echipă întreagă! Cine sunt jucătorii care pleacă

petrolul main
Odată cu promovarea în liga secundă, Petrolul renunță la o parte dintre jucătorii care au evoluat în eșalonul al treilea.
Nu mai puțin de zece dintre vechii jucători ai Petrolului părăsesc haita.
Pentru patru dintre aceștia, au fost reziliate contractele: Gabriel Frîncu, Cristian Andor, Alexandru Ichim și Tiberiu Nițescu.
Altora nu le-au mai fost prelungite contractele care au expirat la începutul lunii iunie. În această situație se află Georgian Păun și Răzvan Catană.
De asemenea, clubul ploieștean l-a lăsat să plece și pe tânărul Daniel Cârjan, al cărui împrumut a expirat.
Mirel Bolboașă rămâne la Ploiești
Portarii Raul Avram și Paul Botezan vor fi împrumutați la alte echipe. În ultimul moment, conducerea clubului a hotărât să-l păstreze pe Mirel Bolboașă, titularul din sezonul trecut. Situația acestuia era incertă, clubul dorind ca poarta să-i fie dată unui jucător U21, pentru a elibera un post de senior în câmp.
Petrolul s-a despărțit și de căpitanul din sezonul trecut, Claudiu Tudor. Acesta a decis să-și încheie cariera de jucător.
Claudiu nu va face parte din staful echipei ploieștene.
Noutăți la Petrolul
Doi dintre jucătorii noi au semnat contracte cu echipa ploieșteană. Mijlocașul Claudiu Herea a semnat pentru doi ani, în timp ce contractul lui Florin Plămadă se întinde până la finalul sezonului.

Noul antrenor al Petrolului, Leo Grozavu, va decide în privința celorlați în perioada următoare
Jucătorii noi: Daniel Isvoranu (19 ani, Concordia Chiajna), Ionuț Gurău (19 ani, Viitorul Constanța), Leonard Petrișor (20 de ani, Darfo Boario, Italia) - portari, Florin Plămadă (26 de ani, FC Botoșani), Claudiu Herea (27 de ani, CS Balotești), Alin Manea (21 de ani, CS U Craiova), Mihai Ene (19 ani, Viitorul Constanța), Alexandru Trașcă (22 ani, Atletic Bradu), Paul Mitrică (19 ani, AFC Hărman), Romeo Bănică (19 ani, Viitorul Constanța), Alexandru Preda (19 ani, Atletic Bradu).
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























