Veşti proaste pentru fanii Petrolului! Meciul cu CS Sportul Snagov din Cupa României nu se va mai disputa la Ploieşti, în ciuda înţelegerii iniţiale dintre cele două cluburi. 

Managerul celor de la Snagov, Valeriu Răchită, acceptase ca echipa sa să evolueze la Ploieşti meciul în care era, conform organizatorilor competiţiei, gazdă.

SC Sportul Snagov nu a mai ajuns în cele din urmă la un acord cu oficialii găzarilor, care au invocat costurile ridicate de organizare a partidei.

„Eu am acceptat să jucăm la Ploieşti, cu gândul la suporteri şi la un stadion frumos, chiar dacă echipa mea era avantajată de terenu de la Ghermăneşti. Am solicitat încasările obţinute din bilete, din care să fie scăzute costurile de organizare, chiria şi baremul arbitrilor, însă am fost refuzaţi. Este lipsă de respect faţă de suporteri. Anul trecut, în aceeaşi situaţie, Craiova ne-a plătit deplasarea şi cazarea la hotel, doar pentru a juca în faţa propriilor fani” – a explicat Răchită pentru realitateasportiva.net.

În aceste condiţii, partida se va disputa la Ghermăneşti, iar patronii celor de la Snagov se gândesc la bilete de 30 de lei pentru suporterii petrolişti, care şi-au anunţat prezenţa în număr mare la meci.

Petrolul nu a mai jucat acasă de pe data de 12 august (0-3 cu UTA). Următorul meci pe „Ilie Oană” va fi abia pe 14 septembrie, chiar cu SC Sportul Snagov.