Petrolul are ambiții FOARTE MARI și e gata să ia jucători de la CLUBURI DE TOP din Europa: „Toate la timpul lor!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 02 decembrie 2018, ora 10:58,
petrolul
petrolul

Petrolul nu concepe să rateze promovarea în Liga 1, iar Mădălin Mihailovici, cel care susține proiectul, spune că prahovenii se pot întări cu jucători de la Olympique Lyon și Viktoria Plzen.

În același timp, Mihailovici e deranjat de faptul că autoritățile locale nu sunt alături de Petrolul în această perioadă.

„Vă mărturisesc că Petrolul este urmărită și monitorizată, etapă de etapă, atât din țară cât si de la Paris sau Praga. Sunt discuții făcute pentru doi fotbaliști ai lui OL, unul de la Plsen, pentru alți fotbaliști care să aducă valoare Petrolului. Toate la timpul lor!

Administrația Ploieștiului nu ajută cu absolut nimic un simbol al orașului. Un oraș mai mult decât tumultos! Petrolul momentului este precum echilibristul aflat între două stânci, fără plasă, pășind pe un fir de ață”, a spus Mihailovici, pentru blogul lui Cristian Anghelescu.

„Sunt convins că toate acestea vor fi scrise, odată, într-o carte din care să se afle că normalitatea pe care o doresc la echipa mea de suflet nu are nicio conotație conexă. Că noi nu ne comparăm cu Becali sau Negoiță, că nu avem voie să aruncăm banii pe Apa Sâmbetii, că facem doar pași legali, dar siguri, către obiectivul auto-impus. Ușor-ușor, vor ajunge acolo, eu am învățat să am răbdare! Dacă alții nu au… este strict problema lor”, a mai afirmat omul care vrea să o ducă pe Petrolul în Liga 1.

Petrolul promovarePetrolul Lyonpetrolul ploiestiPetrolul jucatoripetrolul