Petrolul atacă semifinalele! „Nu avem nimic de pierdut!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 02 martie 2021, ora 12:28,
petrolul iasi cupa
petrolul iasi cupa

Neînvinsă şi fără gol primit în cele trei meciuri oficiale din 2021, Petrolul aşteaptă cu moral excelent duelul din sferturile de finală ale Cupei României. „Lupii” vor să elimine Astra Giurgiu, după ce au trecut în optimi de Poli Iaşi.

Echipa lui Viorel Moldovan vine după o victorie la scor, 4-0 cu lanterna roşie din Liga 2, Pandurii Târgu Jiu.

„Va fi un joc foarte important pentru noi, pe care îl abordăm cu un moral foarte bun. Avem un capital de încredere ridicat, după rezultatele din acest început de an, pe care sperăm să-l menținem la cote înalte, pentru că ne dorim să o eliminăm pe Astra și să ne calificăm în semifinale. Jocurile din Cupa României sunt, întotdeauna, imprevizibile, iar eu am mare încredere în băieți. Chiar le-am spus că nu avem absolut nimic de pierdut, ci numai de câștigat, dacă vom reuși să ne calificăm!

Astra este o echipă foarte bună, cu jucători, interesanți, de calitate. S-au schimbat foarte mult lucrurile și la ei în ultima perioadă și cred că atuul principal al lor este Eugen Neagoe, un antrenor cu mare experiență, care știe să pregătească excelent meciurile – a anticipat Viorel Moldovan întâlnirea de miercuri seară.

Petrolul şi Astra s-au întâlnit de două ori în Cupa României în ultimul deceniu. În 2011, găzarii s-au impus tot în faza sferturilor de finală, cu 1-0, pe stadionul din cartierul 9 Mai. Trei ani mai târziu, Astra a câştigat dubla manşă din semifinalele competiţiei.

Petrolul – Astra se va juca miercuri, de la 17:30, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti.

Până aici, Petrolul a trecut de Metaloglobus București (2-1 prel.), Ceahlăul Piatra-Neamț (2-1) și Poli Iași (3-0). Pentru giurgiuvenii, drumul s-a scris prin victorii cu Ripensia Timișoara (5-1) și ASU Poli Timișoara (2-1).

Cupa României, sferturi de finală

Chindia – Universitatea Craiova, marţi 20:30

U Cluj – Viitorul Pandurii, miercuri 17:30

Petrolul – Astra, miercuri 20:30

Dunărea Călăraşi – Dinamo, joi 20:30

viorel moldovancupa romanieisferturisemifinalepetroluleugen neagoeAstra