Petrolul a remizat în primul amical din Antalya

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 30 ianuarie 2019, ora 16:20,
petrolul amical antalya
petrolul amical antalya

Petrolul a remizat, 1-1, în primul meci amical din Antalya disputat împotriva echipei FK Belasica (Macedonia).

Ploieștenii au controlat prima repriză. Marinescu a creat prima fază periculoasă a meciului. A recuperat la mijlocul terenului și apoi a șutat puternic, de la 20 de metri, Portarul echipei din Macedonia a respins în bara transversală.

O ocazie și mai mare a avut Moldoveanu. Atacantul împrumutat de la Dinamo a driblat doi adversari în careu, a rămas singur cu portarul, însă a trimis în blocajul acestuia (17).

În minutul 57, Belasica a deschis scorul contrar cursului jocului. Kalapachki a dejucat pasul la ofsaid făcut de defensiva ploieșteană și, scăpat singur, a plasat mingea pe lângă Tordai. 

Ploieștenii au egalat însă repede.

În minutul 63, Kozoronis i-a pasat excelent în adâncime lui Rusu, acesta a preluat și, rămas singur cu portarul, a înscris lejer pe lângă acesta.

FC Petrolul: Brînză  – Borța, Sarris, Cazan, Țcu – Chindriș – Kozoronis, Marinescu – Rusu, Moldoveanu, Stoica.

Au mai jucat: Tordai, Bolboașă – Olaru, Ghinga, Țigănașu, Puscas, Saim Tudor, Malakyan, Nini Popescu, Ștefănescu și Arnăutu.

petrolulantalyaamicalbelasica