Petrescu a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Șumudică: ”Mi-a cerut foarte multe detalii!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 06 ianuarie 2021, ora 00:43,
Dan Petrescu
Dan Petrescu

Dan Petrescu, tehnicianul lui Kayserispor, a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Marius Șumudică, antrenorul revelației Gaziantep.

”Bursucul” a preluat ultima clasată din Superliga Turciei şi va avea ca obiectiv principal salvarea de la retrogradare a echipei.

Dan Petrescu l-a sunat în cele din urmă pe Șumudică. Astăzi, imediat după ce echipa sa a urcat pe primul loc în campionatul din Turcia, tehnicianul a dezvăluit dialogul celor doi.

”M-am supărat eu puțin pe Dan Petrescu. Eu am vorbit la superlativ despre el. Am considerat că ar fi trebuit să mă întrebe despre situația de aici. M-a sunat aseară, mi-a explicat tot. Am vorbit vreo 50 de minute. Era la Dubai. Am înțeles că în 2-3 zile va veni aici. 

Are o misiune extrem de dificilă. Dacă pierde mâine la Denizli, va fi greu. Se desprind echipele de deasupra la 6-7 puncte. Va fi greu, indiferent de jucătorii pe care îi va aduce. El era puțin îndoit când i-am spus asta. Mi-a zis că vrea să aducă vreo 4 jucători.

Dan mi-a cerut foarte multe detalii. Mi-a zis că are și ceva din Golf, dar că nu s-ar simți bine acolo, asta din ce am discutat. Nici nu erau echipe de anvergură. Primul lui meci ar urma să fie cu mine.” a declarat Marius Șumudică pentru Telekom Sport.

Vezi și VIDEO | Gaziantep a urcat pe primul loc în Turcia! Maxim a deschis scorul, Șumudică a dansat de bucurie

turciamarius șumudicădeclaratiidan petrescurealitatea