”Perla” lui Becali primește doar cuvinte de laudă: ”Nu poți ajunge la Steaua dacă n-ai valoare!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 12 decembrie 2020, ora 18:08,
Octavian Popescu
Octavian Popescu

Octavian Popescu, ”perla” FCSB-ului de doar 17 ani, primește doar cuvinte de laudă.

Toni Petrea are încredere deplină în tânărul mijlocaș, iar etapa trecută, în victoria cu UTA Arad, scor 3-0, Popescu a bifat al doilea meci din postura de titular.

Beniamin Popescu, tatăl lui Octavian, este mândru din cale-afară de fiul său. Fostul fotbalist  l-a ridicat în slăvi pe băiatul său, explicând care sunt calitățile sale.

”Am mare încredere în el! Seamănă cu mine, e arțăgos, îmi place că nu se sperie de joc, e lucid, nu se panichează și gândește jocul. E cel mai important la un jucător: inteligența.

El e ca o fetiță! Este foarte cuminte. Seamănă cu mama lui din punctul ăsta de vedere. Eu nu am decât 1,66 metri, dar el văd că a ajuns să aibă 1,80. Toți mă întreabă: ‘Păi unde ai fost când s-a născut copilul ăsta? Seamănă în partea maică-sii!

Da, ne bucurăm de el și v-am spus: bucuria mea e că m-a urmat pe mine, ba chiar joacă la Liga 1, la cel mai titrat club din România: Steaua București. Nu poți ajunge acolo dacă n-ai valoare!” – Beniamin Popescu pentru Fanatik.

  • 50.000 de euro este cota de piață a lui Popescu, potrivit transfermarkt.com.
  • În actualul sezon, tânărul fotbalist a bifat 8 apariții pentru FCSB, în toate competițiile.

Vezi și VIDEO | Toni Petrea, înaintea șocului din această etapă: “Sper să ne ridicăm la nivelul partidei și să câștigăm!”

beniamin popescudeclaratiioctavian popescufcsbrealitatea