Performanță fantastică pentru tenisul românesc! Filip Jianu, în semifinale la Openul Australiei

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 24 ianuarie 2019, ora 09:00,
jianu
jianu

Filip Jianu a reușit una dintre cele mai importante performanţe ale tenisului masculin românesc: este primul junior semifinalist la Openul Australiei, la simplu, după o pauză de 16 ani!

Jianu (17 ani), al patrulea favorit al întrecerii de simplu, l-a învins pe americanul Cannon Kingsley, scor 7-6 (5), 4-6, 6-2.

În semifinale, românul va juca împotriva învingătorului din partida Jiri Lehecka (Cehia) – Emilio Nava (SUA) (tot 17 ani).

Filip Jianu este:

– primul semifinalist la simplu băieți, la Openul Australiei, după Florin Mergea (2003);

– primul semifinalist la simplu băieți, în cadrul unui turneu de Mare Șlem, după Petru-Alexandru Luncanu (Roland Garros 2006);

– primul semifinalist la simplu băieți sau fete, la Melbourne, după Ana Bogdan (2009);

– primul semifinalist la simplu băieți sau fete, în cadrul unui turneu de Mare Șlem, după Gabriela Ruse (Wimbledon 2014).

 

Jianu va încerca să ajungă și în finală la dublu. Alături de spaniolul Nicolas Alvarez Varona, Filip va juca azi împotriva perechii americane Cannon Kingsley/Emilio Nava.

Jucător de mână dreaptă (rever cu ambele mâini), Filip Jianu s-a născut la București și s-a apucat de tenis la vârsta de 6 ani. Multiplu campion național, Jianu ocupă în prezent locul 8 în lume în clasamentul juniorilor ITF.

openul australieiaustraliafilip jianumelbournejuniorijianuperformantasemifinale