Membrii Peluzei Sud Steaua resping cu fermitate varianta ca FCSB, echipa patronată de Gigi Becali, să dispute meciurile de pe teren propriu pe noua arenă din Ghencea începând cu sezonul viitor.
Nu sunt puțini cei care consideră că FCSB ar fi îndreptățită să joace pe noul stadion din Ghencea, dat fiind faptul că arena a fost construită din bani publici, însă fanii CSA se opun cu vehemență unei astfel de mișcări.
Discuțiile interminabile din jurul acestui subiect i-au scos din sărite pe suporterii de la Peluza Sud, care au ținut să transmită un comunicat prin care să-și exprime public dezacordul față de ideea ca FCSB să joace în Ghencea, în „casa” clubului a cărui indentitate a încercat să o fure, potrivit suporterilor.
„PELUZA SUD TRANSMITE ȘI NU VA MAI REPETA:
A. STEAUA BUCUREȘTI este echipa care are casa în GHENCEA, în complexul sportiv STEAUA.
B. NU VOM ACCEPTA ca o echipă, a cărei conducere a încercat și încearcă în continuare să fure identitatea clubului, să joace pe STADIONUL STEAUA.
C. PELUZA SUD STEAUA susține clubul, nu invers.
D. VIAȚA ULTRA’ înseamnă sacrificii, unitate, demnitate. Nu înseamnă câștiguri materiale, falsuri sau afacere.
Fiecare e liber să susțină ce echipă vrea, să facă ce afaceri vrea, dar nu mai folosiți numele STEAUA, al stadionului din Ghencea sau cel al Peluzei SUD”.
https://www.facebook.com/SudSteaua.ro/posts/3120405158019859